Simona Halep a ajuns la nivelul la care poate face avere fără să depună prea mari eforturi. Nu doar contractele de publicitate îi aduc Simonei sume cu multe zerouri, ci și bonusurile acordate de Asociația Tenisului Feminin (WTA), iar Halep trebuie să se prezinte la Indian Wells pentru a nu rata un jackpot uriaș.
Halep, motivată financiar să meargă la Indian Wells
Prezența Simonei Halep la turneul de la Indian Wells (7-18 martie) a fost pusă sub semnul întrebării după ce viitorul lider mondial s-a retras înaintea semifinalei de la Doha, dar și din turneul de la Dubai. Andrei Pavel i-a liniștit însă pe fani, spunând că eleva sa va merge la competiția din SUA, cu toate că accidentarea de la picior este destul de complicată. Fostul tenismen are și motive să declare de pe acum că Simona va participa la Indian Wells, deoarece sportiva ar rata un bonus de 450.000 de dolari dacă va spune pas turneului de categorie Premier Mandatory.
Simona câștigă 450.000 de dolari doar dacă se prezintă la patru turnee
WTA acordă bonusuri consistente jucătoarelor din Top 10 care evoluează la toate cele patru turnee de categorie Premier Mandatory, cea mai privilegiată fiind, evident, ocupanta locului 1 (pe care Simona va urca luni). Astfel, Halep va încasa 450.000 de dolari doar dacă se prezintă la turneele de la Indian Wells, Miami, Madrid și Beijing, indiferent de câte meciuri va juca. În cazul în care Simona nu încheie anul pe prima poziție, dar se clasează pe podium, constănțeanca va intra oricum în posesia unui cec important, în valoare de 300.000 de dolari.
Premiul ajunge la 1 milion de dolari dacă va fi îndeplinită o a doua condiție
Am vorbit doar despre turneele Premier Mandatory, dar premiul poate crește substanțial dacă va mai fi îndeplinită o condiție simplă! Simona își va asigura un alt bonus de 450.000 de dolari dacă bifează patru turnee de categorie Premier 5 sau un bonus de 550.000 de dolari dacă joacă la cinci turnee Premier 5 (300.000 de dolari/400.000 de dolari dacă se clasează pe locurile 2-3 la finalul sezonului). Astfel, Halep ar putea primi în total 1 milion de dolari, doar prezentându-se la cele patru turnee Premier Mandatory și la cele cinci turnee Premier 5.
Simona nu a ratat bonusul niciodată în ultimii trei ani: a jucat accidentată la Beijing 2015
Așa s-ar putea explica faptul că Simona a mers la Doha, turneu Premier 5, deși nu se refăcuse complet, dar s-a retras de la Dubai, turneu Premier pentru care nu se acordă niciun fel de bonus. Mai avem și precedentul Beijing 2015, atunci când Halep a făcut deplasarea în China doar pentru a juca 9 game-uri, abandonând în meciul cu Lara Arruabarrena, la scorul de 4-5. Românca a completat astfel super bonusul la care s-a abonat și în sezoanele următoare. Simona a îndeplinit condițiile pentru încasarea premiului special de fiecare dată în ultimii trei ani:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER