Halep, anunțată de organizatori printre jucătoarele care vor participa la BRD Bucharest Open. Reacția Simonei

Simona Halep, locul 4 WTA, a fost anunțată de organizatorii BRD Bucharest Open, printre sportivele care vor participa la prima ediție a turneului WTA din Capitală.

Competiția va avea loc în perioada 5-13 iulie 2014, la Arenele BNR și este dotată cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

Pe tabloul de simplu vor participa 32 de jucătoare, iar pe cel de dublu se vor afla 16 perechi.

„Am jucat de atâtea ori în turnee importante din afara țării și mi-am dorit întotdeauna să pot juca într-un turneu WTA organizat la mine acasă. Mă bucur că acum am această ocazie și aștept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul românesc”, a spus Simona Halep, se arată în comunicatul de presă citat.

La rândul său, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, s-a arătat mândru că forul pe care îl conduce va organiza primul turneu WTA din România. „Ne bucurăm să putem aduce la București cele mai mari nume ale tenisului feminin mondial. Este pentru prima oară când Federația organizează un turneu WTA în România și suntem mândri că lista jucătoarelor include nume importante din tenisul românesc, precum Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cârstea și Alexandra Cadanțu. Vom asista la un spectacol sportiv de calitate și suntem convinși că publicul românesc va savura o experiență de neuitat„, a adăugat Cosac.

Turneul se va disputa în premieră în România, după ce organizatorii competiției de la Budapesta nu au mai putut susține desfășurarea acestuia, iar Bucureștiul, prin intermediul Federației Române de Tenis, a preluat licența pentru următorii trei ani. Simona Halep a câștigat ultima ediție a turneului din Ungaria, care s-a desfășurat în 2013.

Mediafax

Publicat: 04 06. 2014, 18:35
Actualizat: 04 06. 2014, 18:36