Galațiul este gata pentru a-și găzdui cel mai important eveniment sportiv al anului, întâlnirea de tenis din Fed Cup în care Simona Halep și coechipierele sale din formația României vor juca împotriva reprezentativei Spaniei, în intervalul 7-8 februarie.
Lucrările de transformare a Patinoarului într-o cochetă arenă de tenis cu o capacitate de 4.000 de locuri s-au încheiat. În ultimele două zile s-a făcut curățenie generală, în paralel cu o schimbare de ultim moment a amplasamentului instalației suplimentare de iluminat. Schelele-suport pentru reflectoare, care inițial au avut „stâlpii” puși în fața lojelor, au fost repoziționate mai spre exterior, în apropierea mantinelei de la ceea ce era acum o lună teren de hochei.
Patinoarul „Dunărea” din Galați, acum transformat în arenă de tenis, e gata pentru duelul dintre România și Spania din Fed Cup
Conducerea Federației Române de Tenis este venită în Galați, iar duminică-seară aștepta sosirea echipei Spaniei.
În absența jucătoarei numărul 1 din formația Spaniei, Carla Suarez Navarro (locul 17 WTA) – accidentată, căpitanul nejucător Conchita Martinez va ajunge astăzi în Galați, cu o zi întârziere față de cum era stabilit, în timp ce Garbine Muguruza (24 WTA), Silvia Soler-Espinosa (67 WTA), Lara Arruabarena (86 WTA) și Anabel Medina Garrigues (499 WTA) au venit de duminică seară în orașul de la Dunăre.
Luni dimineață, echipa Spaniei a avut programat un prim antrenament la patinoarul transformat în arenă de tenis.
Cadru general a patinoarului din Galați transformat în mai puțin de o lună în arenă de tenis
De partea cealaltă, în programul jucătoarelor românce a apărut câteva modificări de ultim moment. Monica Niculescu (57 WTA), Alexandra Dulgheru (95 WTA) și căpitanul nejucător Alina Tecșor sunt așteptate să ajungă astăzi la Galați, în jurul orei 14:00, în timp ce Simona Halep (locul 3 WTA) și Irina Begu (34 WTA) și-au amânat sosirea cu o zi, urmând să vină marți.
Ambele formații se vor caza la hotelul Viva și au programate câte două antrenamente pe zi.
Așa arată vestiarul unde Simona Halep și compania se vor relaxa înainte și după meciurile împotriva reprezentantelor Spaniei
În ambele zile ale întâlnirii România – Spania, 7-8 februarie, meciurile vor începe de la ora 12:00. Sâmbătă se vor juca primele două meciurile de simplu, iar duminică se va începe tot cu cele de simplu, urmând apoi cel de dublu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER