Halep – Cahill, un duo exploziv! 10 imagini care spun totul despre Simona și Darren | GALERIE FOTO

Simona Halep și Darren Cahill se reunesc, iar asta este o veste bună și pentru… Twitter și Instagram, deoarece tandemul româno-australian este unul cât se poate interesant de urmărit pe rețelele de socializare pentru replicile lor, dar și pentru fotografiile lor expresive.

De ce sunt de neratat fotografiile celor doi:

1. După antrenamente, Darren face echipă cu Simona Halep, la înghețață! Românca nu rezistă când vine vorba de o porție de înghețată sau o budincă de ciocolată, iar Cahill nu spune nu!

2. Halep și Cahill fac împreună și drumeții, vizitează orașele în care îi poartă circuitul. Iar dacă nu e un turneu, se întâlnesc pentru o drumeție chiar și în vacanță.

3. Halep și Cahill au și momente mai puțin bune. Se întâmplă de regulă la on-court coaching, iar cei doi par că se urăsc efectiv. Sau se ignoră.

4. Antrenamentele celor doi sunt pline de faze amuzante. Ați văzut probabil clipul în care Halep își imită antrenorul, iar Darren se lamentează ca Simona. Sau tenisul-cu-umbra-alături încercat de cei doi.

5. Când se ceartă ca la Miami 2017, fotografiile și clipurile cu cei doi se viralizează. Simona a învățat însă multe de la episodul de la Key Biscane. „A fost dur, dar a fost ceva necesar. I-aș fi făcut un deserviciu dacă doar aș fi bătut-o prietenește pe umăr și i-aș fi spus – ‘nu-i nimic, reluăm totul de aici săptămâna viitoare’. Era un lucru care o ținea pe loc, așa că am simțit că îmi fac doar meseria. Chiar dacă m-ar fi costat job-ul de antrenor, pentru ea ar fi fost oricum mai bine, pe termen lung!”, povestea ulterior Darren Cahill.

6. După ce i-a dat și câteva sfaturi, Darren Cahill și Simona Halep au făcut show la Cluj în acest an. Australianul povestea pentru ProSport: „Simona trebuie să se străduiască un pic în cazul demonstrativelor, pentru că ea este atât de competitivă. Iar aici trebuie să scoată și altceva din joben, să facă un pic de show pentru tribună. Chiar am vorbit cu ea un pic  și cred că este important să conștientizezi că lumea vrea, evident, să vadă și tenis de calitate, dar și un strop de divertisment”.

7. Darren Cahill a făcut-o pe Simona să se uite la meciuri de tenis. Dar, nu poate fi sută la sută serios nici măcar în prezența lui Ion Țiriac.

8. Îmbrățișarea dintre Halep și Cahill de la Roland Garros 2018 este una dintre cele mai dragi amintiri ale australianului. „Când Simona a câștigat la Roland Garros a fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea, alături de cele în care mi s-au născut copiii. E o fată extraordinară, o iubesc de nu mai pot, e o persoană incredibilă!”

9. Darren Cahill i-a deschis multe uși Simonei Halep. La Los Angeles, Cahill i l-a prezentat pe Giles Reyes, preparatorul fizic al lui Andre Agassi. Australianul are și o povestire foarte hazlie legată de interviul de angajare l-a supus Agassi. „Andre mi-a spus așa: Darren, vreau să te întreb ceva înainte de a porni la drum. I-am spus – bineînțeles! Și spune: știi foarte bine că fizioterapeutul meu este Gil Reyes. Pentru mine este important să mă simt puternic pe teren. Spune-mi, ce părere ai despre antrenamentul de forță – ar trebui făcut înainte de antrenamentul de tenis sau după? Eu i-am răspuns – și este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viața mea – Andre, sincer, nu știu. Am văzut ce faci tu, nu înțeleg această parte a pregătirii la cel mai înalt nivel, nu sunt specialist, așa că lasă-mă să vorbesc cu Gil, pentru ca să înțeleg exact dinamica, ce vrea să el să obțină și cum gândește. Și, apoi, pot să îți răspund dacă și din punctul meu de vedere este mai important să faci tenis înainte sau după.  A zâmbit și mi-a spus: ah, te ador! Va fi un parteneriat grozav! Indiferent care ar fi fost răspunsul pe care l-ai fi ales, nu ar fi funcționat”, a relatat Cahill la Sports Festival, îmbiindu-i pe toți antrenorii să îi urmeze curajul.

10. Simona Halep este și ea cu ochii pe Darren Cahill. În orice ipostază.

Publicat: 13 09. 2019, 07:11
Actualizat: 13 09. 2019, 07:12