Simona Halep (2 WTA) nu a reușit încă să devină lider mondial, dar a preluat în schimb șefia clasamentului întocmit pe baza punctelor acumulate în acest an! În ierarhia ce contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, Halep se află pe primul loc, fiind urmată de cehoaica Pliskova.
Halep, favorită să meargă la Turneul Campioanelor pentru al 4-lea an consecutiv
Halep se află pe primul loc în clasamentul WTA Race începând cu această săptămână, lucru care certifică faptul că Simona este cea mai bună jucătoare din 2017! Ierarhia respectivă, care va da și cele 8 jucătoare calificate la Turneul Campioanelor de la Singapore, este realizată pe baza punctelor câștigate în acest sezon. Totodată, această realizare a constănțencei ne dă mari speranțe că o vom vedea pe Halep la Turneul Campioanelor pentru al 4-lea an consecutiv.
Simona, jucătoarea cu cele mai multe puncte câștigate în 2017
Simona, cu 4.020 de puncte strânse până acum, este urmată de Karolina Pliskova (3.837 puncte), actualul lider mondial din circuitul WTA, și de Garbine Muguruza (3.793 puncte), proaspăt campioană la Wimbledon! Chiar dacă nu a câștigat vreun turneu de Grand Slam în acest an, Halep a fost mult mai constantă decât rivalele ei, remarcându-se prin multe rezultate excelente: semifinală la Stuttgart, titlu la Madrid, finală la Roma, finală la Roland Garros și sferturi de finală la Wimbledon. Top 10 în WTA Race arată astfel:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER