Halep, declarație de dragoste pentru noul sponsor: „Mi-am îndeplinit visul din copilărie!” Gândul care o frământă pe Simona înaintea primului meci de la Doha
Simona Halep (2 WTA) a susținut marți o conferință de presă la Doha, declarându-se entuziasmată și în același timp emoționată că va îmbrăca un echipament Nike timp de patru ani, începând cu turneul de categorie Premier 5.
Înțelegerea dintre Simona Halep și Nike este deja oficială, constănțeanca afișându-se cu însemnele gigantului american inclusiv la conferința de presă de la Doha. Jucătoarea care în ultimii trei ani s-a aflat sub contract cu Adidas, companie rivală celor de la Nike, a făcut o mărturisire care va fi cu siguranță apreciată de noul sponsor tehnic: „Mi-am îndeplinit visul din copilărie să semnez cu Nike!”. Simona așteaptă cu nerăbdare să debuteze în noul echipament, iar emoțiile nu îi dau pace din acest motiv: „Chiar voi fi emoționată să joc cu noul echipament. Sper să îmi stăpânesc emoțiile!”.
Simona Halep o va întâlni pe Ekaterina Makarova, miercuri, în turul secund la Doha, iar principala dorință a constănțencei este să reziste din punct de vedere fizic. Halep mai simte încă dureri la gleznă după maratonul de la Australian Open: „Mi-am luat două saptămâni de pauză după Australian Open, iar în urmă cu câteva zile am început din nou să mă antrenez și să mă simt bine. Acum trebuie să văd cum va reacționa piciorul și în timpul meciului. Obiectivul principal în această săptămână este să fiu sănătoasă. Încă mai simt dureri, dar voi intra pe teren”, a mai spus Simona.