Halep, despre ratarea startului de an: „Poate că era mai bine dacă nu participam la aceste turnee”
Simona Halep (3 WTA), a dezvăluit, înaintea turneului de la Dubai, pe care l-a câștigat anul trecut, greșeala care a făcut-o să rateze complet începutul de an, pentru site-ul oficial al WTA
„Poate că ar fi fost mai bine dacă nu participam la aceste prime turnee, pentru că am avut un virus la stomac, dar am crezut că îmi va fi ușor. Nu regret nimic și mă concentrez pe sănătatea mea și pe plăcerea de a juca tenis. Mi-a fost greu. Când am ajuns în Australia încă luam antibiotice și mi-a fost greu să încep să joc. A urmat accidentarea la tendounul lui Ahile, iar, la Sydney, am avut o infecție la nas și ureche. Mi-a fost greu să mă concentrez”, a comentat Simona, pentru sursa citată.
Halep va debuta la turneul de la Dubai împotriva Anei Ivanovic, miercuri, de la ora 17:00. Competiția de categorie Premier, pe care Simona a câștigat-o anul trecut, va avea loc în perioada 15-20 februarie. Românca a cucerit titlul la Dubai anul trecut, după ce a dispus în finală de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4).