Cristian Tudor Popescu a analizat calificarea Simonei Halep în finala turneului de la Roland Garros. Jurnalistul i-a criticat pe cei care o atacă în spațiul virtual pe tenismena aflată pe primul loc mondial și a vorbit în termeni laudativi despre victoria cu Garbine Muguruza.
Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros, pentru a treia oară în carieră, după ce a învins-o în penultimul act, scor 6-1, 6-4, pe Garbine Muguruza. În ultimul act, sâmbătă, eleva lui Darren Cahill va juca împotriva învingătoarei dintre Maddison Keys și Sloane Stephens: „Este cel mai bun meci pe care l-am văzut al Simonei Halep de când o privesc jucând. A fost suprapusă perfect cu sine. A trimis mingea acolo unde i-a spus creierul. Mâna a urmat creierul fără nicio iotă de ecart de distanță. Simona, cu acest meci, a trecut după părerea mea din categoria mare jucătoare, în care era, în ciuda unor imbecili de pe internet, după atâtea finale câștigate.
Pâna azi era o mare jucătoare, dar ea devine o legendă. Pe plan mondial spectatorii de la Roland Garros și milioanele de telespectatori se vor îndrăgosti de tenisul Simonei halep, pentru că s-a exprimat la cel mai înalt nivel. Tot ce e mai puțin bun a fost la minimum. Putem vorbi despre un tenis maraca Halep, un brand pe plan mondial”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru DigiSport.
„După părerea mea nu are nicio importanță (n.r. – cu cine va juca în finală). Cele două jucătoare sunt asemănătoare ca stil. Nu are nicio importanță. Putea să joace finala și cu Martina Navratilova sau cu Graff. Important e ca ea să rămână în jocul ei. Dacă ea se concentrează asupra propriului joc și nu se gândește la chestii de genul: am o americancă în față care nu se descurcă pe zgură… Dincolo de fileu e o siluetă neprecizată. Trebuie să o intereseze doar prorpriul joc”, a adăugat jurnalistul, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER