Simona Halep a abandonat în sferturi la turneul de la Washington. Decizia sportivei din Constanța a fost motivată de temperatura ridicată de la Washington, în timpul partidei cu Ekaterina Makarova înregistrându-se 34 de grade Celsius.
La conferința de presă, Halep a declarat că le-a cerut organizatorilor să-i programeze partidele la alte ore, însă solicitarea sa nu a fost luată în calcul.
„Am cerut să fiu programată puțin mai târziu, dar nu a fost să fie. Asta e, nu sunt supărată și sper să mă mai intorc aici”, a declarat Halep.
Organizatorii turneului american au reacționat după ce Halep a decis să se retragă: „Simona, ne-a plăcut enorm să te avem aici, notează-ți în calendar pentru anul viitor la a 50-a ediție a turneului. DC te iubește!”
Halep a disputat trei partide la turneul de la Washington, toate disputându-se cu începere de la ora 14:00, ora locală. O posibilă explicație pentru acest fapt ar fi că organizatorii au dorit să atragă cât mai mulți spectatori la meciuri programând principala favorită pentru meciurile de deschidere ale zilei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER