Halep, eliminată în optimi la US Open. Simona a servit de două ori pentru set, dar nu a reușit să își conserve avantajul

Simona Halep a ratat calificarea în sferturile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă de italianca Flavia Pennetta, numărul 83 mondial, scor 2-6, 6-7 (3). Meciul a fost întrerupt peste 4 ore și jumătate din cauza ploii.

După o partidă în care a strălucit și pe care a etichetat-o drept „cea mai bună a carierei” (contra Mariei Kirilenko, căreia i-a cedat un singur game), jucătoarea născută la Constanța a pierdut  în fața sportivei de 31 de ani. Chiar și așa, Simona a bifat la New York cea mai bună performanță a carierei în ceea ce privește turneele de Grand Slam, până acum reușind un singur tur trei (la Australian Open, 2011).

Miza meciului a fost una prea mare pentru Halep, care în primul set nu a reușit să se ridice la nivelul obișnuit, deși Flavia a comis la rândul său multe erori (mai ales pe primul serviciu, al cărui procentaj a fost de sub 50%). În setul secund, însă, Halep ne-a amintit tuturor de arma sa principală, grație căreia a ajuns între cele mai bune jucătoare din lume: psihicul.

„Blestemul” ploii

Partea a doua a celei de-a doua manșe ne-a dat speranțe, așadar. După un început slab, care părea să conducă spre o victorie facilă a italiencei, Simona a ridicat mult nivelul. A lovit fără teamă, de multe ori „la linie” și a reușit două break-uri la rând (unul la 0), ajungând în situația de a servi pentru set. La scorul de 5-4 și 40-30 în favoarea româncei, jucătoare aflată la serviciu, nori negri s-au instalat deasupra terenurilor de la US Open. Și în jocul Simonei, care, revenită pe teren după o pauză de patru ore și jumătate (în tot acest timp nu s-a mai jucat pe vreo altă arenă), nu a reușit să își stăpânească nervii. Pennetta a recuperat break-ul, însă a cedat imediat pe propriul serviciu, oferindu-i sportivei noastre șansa de a servi din nou pentru set.

Când toți așteptau o manșă decisivă, Pennetta a reușit din nou să îi ia break Simonei, împingând setul în tie-break. Acolo, deși a început cu un mini-break, Halep a jucat mult prea defensiv și a comis o serie de greșeli, permițându-i adversarei să câștige șase puncte la rând. Chiar dacă a reușit să salveze două mingi de meci, ecartul care le separa a fost prea mare, astfel că italianca a avut de îndeplinit, în final, o simplă formalitate.

Pennetta a devenit o adevărată „bestia nera” pentru jucătoarea noastră, care nu a reușit să se impună încă în duelurile cu aceasta. Până acum, cele două jucătoare se mai întâlniseră de două ori, de fiecare dată pe zgură (6-4, 7-6 pentru Pennetta în 2010, la Marbella și 4-6, 7-5, 2-0 (abd Halep), anul acesta, la Bastad).

Simona, care are un 2013 fantastic, cucerind patru turnee importante, avea ocazia să intre în primele 10 din lume. Singura condiție era să ajungă în semifinale la US Open (beneficia de eliminările premature ale lui Jankovic și Sloane Stephens.).

În sferturile de finală, Pennetta o va întâlni pe compatrioata sa, Roberta Vinci, care s-a impus ușor în fața lui Camila Giorgi, scor 6-4, 6-2.

5 victorii împotriva jucătoarelor din Top 10 a adunat Simona Halep în carieră, după meciurile câștigate la New Haven, săptămâna trecută, cu Wozniacki și Kvitova

19 e locul din clasamentul WTA pe care se situează, de săptămâna trecută, Simona Halep. E a patra româncă din istorie pătrunsă în top 20

4 turnee a câștigat Halep în 2013, impunându-se în 31 din ultimele 37 partide disputate

Publicat: 03 09. 2013, 00:30
Actualizat: 03 09. 2013, 00:37