Halep, în căutarea primului turneu de Grand Slam. Organizatorii au anunțat data și ora disputării primului meci al Simonei la Roland Garros
Simona Halep, locul 3 WTA, va evolua duminică, de la ora 12.00, în primul tur la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Halep o va întâlni pe sportiva rusă Evghenia Rodina, locul 91 WTA, meciul urmând să aibă loc pe terenul Philippe-Chatrier.
Simona Halep a fost finalistă la ediția din 2014 a turneului de la Roland Garros. Românca a fost învinsă anul trecut în ultimul act de sportiva rusă Maria Șarapova, actuală ocupantă a locului 2 WTA.
Traseul Simonei Halep la turneul de la Roland Garros, în varianta în care favoritele își câștigă meciurile:
- Primul tur – Evgenia Rodina (Rusia, 91 WTA)
- Turul doi – Lauren Davis (SUA, 64 WTA)
- Turul trei – Alize Cornet (Franța, 29 WTA) sau Alexandra Dulgheru (România, 50 WTA)
- Optimi – Agnieszka Radwanska (Polonia, 14 WTA)
- Sferturi – Ana Ivanovic (Serbia, 7 WTA)
- Semifinale – Maria Șarapova (Rusia, 2 WTA)
- Finală – Serena Williams (SUA, 1 WTA)
În fiecare zi turneul de la Roland Garros e transmis pe Eurosport1 și Eurosport2. Competiția de la Paris are acoperire totală pe ProSport, în format LIVE BLOG