Sportiva Simona Halep a devenit, în urma celor două victorii obținute la turneul de la Sofia, prima jucătoare de tenis din România care a câștigat premii de peste un milion de dolari într-un an, iar datorită calificării în semifinalele competiției ea va termina anul pe locul 11 în clasamentul WTA.
Înaintea turneului de la Sofia, Simona Halep, locul 14 WTA, câștigase în acest an 952.446 de dolari, iar în urma celor două victorii și a bonusului de participare a obținut deja 65.000 de dolari (35.000 de dolari pentru participare și 30.000 de dolari pentru cele două victorii), astfel că totalul premiilor din acest an a ajuns la cel puțin 1.017.446 de dolari.
Până în acest an, în care a câștigat începând cu luna mai cinci turnee din circuitul WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven și Moscova), Simona Halep obținuse din premii 817.199 de dolari.
Totodată, în urma calificării în faza semifinalelor, Simona Halep a obținut 120 de puncte WTA, care o vor ajuta să ajungă pe locul 11 în clasamentul WTA, cu un total de 3.205 puncte, depășind-o astfel pe actuala ocupantă a locului 11, Sloane Stephens (SUA), care are 3.185 de puncte, dar și pe Marion Bartoli (Franța, locul 12 WTA, 3.172 de puncte, retrasă din activitate) și Roberta Vinci (Italia, locul 13 WTA, 3.170 de puncte). Atât Stephens, cât și Vinci nu mai participă la niciun turneu în acest an.
Locul 11 în clasamentul WTA al Simonei Halep va reprezenta a treia cea mai bună clasare pentru o sportivă din România, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997) și Virginia Ruzici (8 WTA în 1979).
Atât „zestrea” de puncte, cât și cea de bani ar putea crește pentru Simona Halep în următoarele meciuri de la Sofia. În această seară, ea o întâlnește pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 40 WTA), în ultimul meci din grupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER