Simona Halep a plecat în această dimineață din România, sportiva noastră urmând a participa în perioada 15-20 februarie la turneul din Dubai, competiție pe care a câștigat-o anul trecut. Halep va participa și la turneul de la Doha, turneu la care a triumfat în 2014.
Halep este optimistă înainte de startul celor două competiții și speră să câștige ambele turnee.
„Sunt pregătită, plec încrezătoare. Merg la Dubai, nu știu ce voi face, dar mă bucur că sunt sănătoasă și că pot juca. Le-am câștigat pe amândouă și de aceea sunt speciale. Mă simt bine acolo, atmosfera este plăcută, relaxată. Încerc anul ăsta să le joc pe amândouă, îmi doresc asta și, de ce nu, poate fac și un rezultat maxim”, a declarat Halep pentru DigiSport.
La Dubai, Halep se va întâlni cu Pliskova, sportiva din Cehia care a învins-o în FedCup.
„Da, sigur, e o revanșă. Bine, eu am câștigat contra ei la turneele normale, dar la Fed Cup este diferit și ea a jucat un tenis foarte bun în weekend. Nu-mi pare rău că am pierdut, dar am învățat că trebuie să joc altfel un pic cu ea pe suprafața indoor și pe hard. Nu contează cu cine joc, contează doar să mă simt bine și să joc ce știu eu. Este doar o presiune pozitivă și vreau să câștig fiecare meci când intru pe teren”, a mai precizat Halep.
Turneul de la Dubai face parte din categoria Premier și se desfășura între 15 și 20 februarie, iar competiția de la Doha (Premier 5) va avea loc în perioada 21-27 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER