Halep, lăudată din Canada până în Beijing! Simona, încoronată regina sportului românesc de președintele COSR
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a felicitat-o pe Simona Halep pentru că a devenit numărul unu mondial.
”Este o mare victorie a Simonei și a tenisului feminin românesc. Simona și-a dorit să devină cea mai valoroasă jucătoare de tenis din lume, a avut și alte ocazii pe care le-a ratat, dar cu tenacitate și multă, multă muncă a reușit să-și împlinească visul. Simona Halep a devenit un simbol pentru sportul românesc și un model demn de urmat pentru toți românii.
Felicitări Simona Halep pentru performanța ta istorică, pentru seriozitatea cu care practici un sport atât de dur și nu în ultimul rând pentru exemplul de viață pe care îl dai. Succes în finală! Hai România!”, a declarat Mihai Covaliu, prezent la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Montreal.
După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial în clasamentul WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.
Pentru calificarea în finala turneului de la Beijing Simona Halep va primi un cec în valoare de 636.300 dolari și 650 de puncte WTA.