Halep, lăudată la cel mai înalt nivel. Președintele WTA: „Ascensiunea Simonei a fost incredibilă”
Președintele executiv al WTA, Stacey Allaster, a catalogat drept incredibilă ascensiunea Simonei Halep în ultimii doi, sportiva română fiind, în opinia sa, o jucătoare de tenis de elită, informează site-ul oficial al WTA.
„Ascensiunea Simonei Halep în ultimii doi ani a fost incredibilă. Ea a devenit una dintre jucătoarele de tenis de elită. Sezonul asiatic este o etapă interesantă pe «Drumul spre Singapore» și imaginea despre cine va concura la ultimul nivel al tenisului feminin devine tot mai clară”, a declarat președintele WTA, Stacey Allaster.
Simona Halep, care a urcat în ultimele 16 luni de pe locul 64 pe locul 2 WTA, a obținut calificarea, în premieră, la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia româncă în istorie participantă la o ediție a finalei sezonului, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.
Câștigătoare în 2014 la Doha și București, finalistă la Madrid și Roland Garros, semifinalistă la Wimbledon și Indian Wells, Halep se va afla printre cele mai bune opt jucătoare din acest sezon care vor evolua, în luna octombrie, la Singapore.
„Întotdeauna a fost un vis al meu să joc în Finala WTA. Am avut un mare succes în acest an și abia aștept să evoluez împotriva celor mai bune jucătoare din lume, la Singapore”, a declarat Halep.
Sportiva din Constanța, în vârstă de 22 de ani, este a treia jucătoare care își asigură biletele pentru această competiție, după americanca Serena Williams, locul 1 WTA, și după rusoaica Maria Șarapova, locul 4 WTA.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, se va disputa, începând din 20 octombrie, la Singapore. Competiția reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de peste șase milioane de dolari.