Halep nu e favorită principală la primul turneu din noul sezon! Lista jucătoarelor de la Shenzhen și cine sunt celelalte două românce de pe tablou
Simona Halep (4 WTA) nu va avea un turneu de pregătire ușor la Shenzhen, în perioada 2-8 ianuarie 2017! Sportiva în vârstă de 25 de ani va juca doar la competiția International din China înaintea Grand Slam-ului de la Australian Open, având statut de favorită numărul 2.
Simona va ataca al doilea titlu al carierei la Shenzhen, după ce a mai triumfat la singura ei participare de până acum, în 2015 (6-2, 6-2 în finală cu elvețianca Timea Bacsinszky). Dar lupta e mult mai aprigă la ediția care urmează, pentru că Halep, cap de serie numărul doi, va trebui să-și dispute trofeul cu favorita principală Agnieszka Radwanska (Polonia, 3 WTA)! „Aga” este campioana en-titre a turneului dotat cu premii de 626.750 de dolari, așa că se anunță o posibilă finală de vis, care să continue rivalitatea dintre româncă și poloneză.
Pe lista făcută publică de organizatori mai apar alte două reprezentante ale României, Monica Niculescu (38 WTA) și Sorana Cîrstea (80 WTA), dar și două sportive extrem de periculoase, Johanna Konta (Marea Britanie, 10 WTA) și Timea Bacsinszky (Elveția, 15 WTA)! De asemenea, la Shenzhen ar putea avea loc o întâlnire de gradul 0 între Simona Halep și Yaroslava Șvedova (37 WTA), sportivă care lucrează acum cu fostul staff al constănțencei, format din antrenorul Victor Ioniță și preparatorul Teo Cercel.
Lista completă a jucătoarelor înscrise la Shenzhen:
- Agnieszka Radwanska (Polonia, 3 WTA)
- Simona Halep (România, 4 WTA)
- Johanna Konta (Marea Britanie, 10 WTA)
- Timea Bacsinszky (Elveția, 15 WTA)
- Timea Babos (Ungaria, 28 WTA)
- Anastasija Sevastova (Letonia, 34 WTA)
- Yaroslava Șvedova (Kazahstan, 37 WTA)
- Monica Niculescu (România, 38 WTA)
- Alison Riske (SUA, 39 WTA)
- Katerina Siniakova (Cehia, 52 WTA)
- Jelena Jankovic (Serbia, 54 WTA)
- Viktorija Golubic (Elveția, 56 WTA)
- Kristyna Pliskova (Cehia, 60 WTA)
- Tsvetana Pironkova (Bulgaria, 64 WTA)
- Anna-Lena Friedsam (Germania, 67 WTA)
- Qiang Wang (China, 72 WTA)
- Cagla Buyukakcay (Turcia, 77 WTA)
- Vania King (SUA, 79 WTA)
- Sorana Cîrstea (România, 80 WTA)
- Kristina Kucova (Slovacia, 82 WTA)
- Camila Giorgi (Itala, 83 WTA)
- Shuai Peng (China, 84 WTA)
- Saisai Zheng (China, 85 WTA)
- Galina Voskoboeva (Kazahstan, 352 WTA) – clasament protejat