Halep poate coborî până pe locul 6 WTA după eliminarea de la Wimbledon. Cum explică Simona înfrângerea

Simona Halep a oferit prima mare surpriză de la Wimbledon, sportiva din Constanța fiind eliminată încă din tur de Jana Cepelova, numărul 106 mondial.

Halep a încercat să explice imediat după meci motivele care au dus la această înfrângere prematură.

„Am început să lovesc mingea mult prea tare și ăsta nu e stilul meu. Nu am simțit mingea, nu puteam să o manevrez. Nu am putut să-mi fac jocul”, a declarat Simona la finalul confruntării cu sportiva din Slovacia.

Halep nu a avut o prestație satisfăcătoare la turneele de Grand Slam din acest an: Simona a fost eliminată în turul doi la Roland Garros, în primul tur la Wimbledon și doar la Australian Open a reușit să ajungă mai sus, fiind eliminată în sferturile de finală.

Simona Halep, locul 3 WTA, semifinalista ediției precedente, a fost învinsă, marți, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manșă a turneului de la Wimbledon. Meciul a durat două ore și 15 minute. În urma acestei înfrângeri, Halep poate coborî până pe locul 6 WTA.

Halep nu a mai pierdut în primul tur al unui Grand Slam de la ediția 2013 a turneului de la Roland Garros.

Publicat: 30 06. 2015, 21:00
Actualizat: 30 06. 2015, 21:16