Halep și-a dat afară preparatorul fizic
Înaintea puternicului turneu de categorie Premier Mandatory, Halep și-a dat afară preparatorul fizic cu care colabora din anul 2016! Constănțeanca a renunțat la serviciile lui Dragoș Luscan, mergând în SUA doar cu fizioterapeutul Dragoș Ciauș. Cei doi au aterizat în Las Vegas și s-au relaxat la un spectacol al trupei Human Nature, iar în scurt timp vor pleca la Indian Wells, însoțiți de antrenorul Darren Cahill.
Decizia Simonei de a renunța la preparatorul Dragoș Luscan nu este surprinzătoare, pentru că sportiva traversează o perioadă teribilă din punct de vedere fizic! Halep a dezamăgit în primele luni din 2017 după ce s-a accidentat la genunchi, fiind nevoită să-și ia și o pauză de o lună. Luscan a mai fost proparatorul fizic al naționalei de handbal feminin, dar a mai lucrat și pentru echipele de polo și handbal ale CSA Steaua.
Halep a aterizat cu zâmbetul pe buze în SUA, alături de fizioterapeutul Ciauș.
Simona va utiliza o tehnologie interactivă la Indian Wells
Halep are de apărat 210 puncte la Indian Wells, după ce la ediția precedentă a disputat sferturile de finală (4-6, 3-6, cu Serena Williams), iar numărul 4 mondial se va antrena într-un mod diferit pentru a-și atinge obiectivul. În următoarele două săptămâni, Simona va utiliza sistemul PlaySight, prin care Darren va primi informații în timp real despre evoluția sportivei în cadrul sesiunilor de antrenament.
Simona Halep se va folosi de această metodă interactivă grație tehnologiei cu care sunt dotate terenurile 6 și 7 din complexul Indian Wells Tennis Garden. Ele au fost deja rezervate de Darren Cahill, tehnicianul făcând informația publică prin intermediul contului personal de Twitter. Simona și Darren se reunesc după aproape două luni, ultimul turneu la care australianul a însoțit-o pe Halep fiind Australian Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER