Halep s-a retras de la New Haven: „Îmi pare rău că trebuie să vă anunț asta!”
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, s-a retras de la Connecticut Open, din cauza unei accidentări la coapsa stângă, după ce a disputat, duminică, finala turneului de la Cincinnati, pierdută în fața americancei Serena Williams, locul 1 WTA.
„Îmi pare foarte rău că trebuie să vă anunț asta: mă retrag de la New Haven. Iubesc turneul și am amintiri plăcute aici, reușind să câștig titlul în trecut. Am avut câteva săptămâni dificile care m-au lăsat cu dureri la piciorul stâng și, din nefericire, nu pot să mă forțez să joc atât de aproape de US Open„, a declarat Halep, într-un comunicat, citat de presa americană.
Câștigătoare a ediției din 2013, Simona Halep va fi înlocuită pe tabloul principal al competiției de categorie Premier care a început duminică și la care era principala favorită de „lucky loser-ul” Lesia Țurenco, din Ucraina, locul 44 WTA. Anul trecut, românca a fost eliminată în turul al doilea al Connecticut Open de sportiva slovacă Magdalena Rybarikova, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.
Halep a pierdut a doua finală la rând, după ce în urmă cu o săptămână a abandonat în ultimul act al Rogers Cup de la Toronto, în fața elvețiencei Belinda Bencic, la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.
Astfel, următoarea competiție la care va participa Simona Halep este US Open, ultimul Grand Slam al anului, care va începe la 31 august.
În ciuda înfrângerii suferite la Cincinnati, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe această poziție pe rusoaica Maria Șarapova. Totodată, românca va fi cap de serie numărul 2 la US Open.