Halep se bucură de relaxare, acasă, la Constanța. FOTO – Ce a postat azi pe pagina personală de Facebook marea noastră campioană
Simona Halep pare să fi trecut deja de dezamăgirea provocată de eliminarea prematură de la Roland Garros și își încarcă bateriile pentru sezonul de iarbă.
După ce nu a reușit să își apere punctele aferente anului 2014, când ajungea până în finală la Paris, marea noastră campioană nu are voie să mai facă vreun pas greșit la Wimbledon (semifinalistă în anul precedent), dacă vrea să mai rămână în primele 5 clasate din lume.
Cu siguranță că Simona ne va arăta altă față la All England Lawn Tennis and Croquet Club, dar până a intra în linie dreaptă pentru pregătirea turneului din Londra constănțeanca are parte de câteva zile de liniște. Acasă, la malul mării, Halep încearcă să se deconecteze total de la stresul competițiilor, iar astăzi a postat pe pagina personală de Facebook o imagine total surprinzătoare: Simona s-a relaxat pedalând, chiar dacă mulți sportivi evită bicicleta pentru a nu se confrunta cu vreo accidentare nedorită.
„Pentru că familie și pentru că acasă. O zi superbă”, a scris marea noastră campioană pe pagina de Facebook.
Perioada de pauză poate fi o adevărată gură de oxigen pentru Simona. În martie, Petra Kvitova a renunțat să mai participe la turneele din SUA pentru că se simțea extrem de obosită psihic, iar revenirea a fost una triumfală. Învingăroarea lui Begu de ieri de la Roland Garros este în acest moment una dintre cele mai în formă sportive din lume, serenitatea sa impresionând