Halep: „Seamănă cu Serena!”. Declarația cu care Halep i-a supărat pe fanii australieni. Reacția lui Destanee Aiava
Simona Halep s-a calificat, marți dimineață, în turul al doilea de la Australian Open, după o victorie muncită, scor 7-6 (5), 6-1, în fața australiencei Destanee Aiava. La finalul unei partide dificile, în care australianca i-a pus probleme, numărul 1 mondial a complimentat-o pe Destanee comparând-o cu Serena Williams, una dintre cele mai bune jucătoare din istoria sportului alb.
Totuși, intenția Simonei Halep a fost înțeleasă greșit de mai mulți fani, care au luat cu asalt Twitter-ul pentru a-și spune părerea în legătură cu declarația numărului unu mondial de după meci: „Este foarte talentată. Este puternică și cred că în viitor va fi foarte bună. E tânără. Pot spune că seamănă puțin cu Serena. Lovește mingea foarte puternic și arată ca ea. Este o fată puternică. Sigur va fi bună pe viitor”, a declarat Halep.
Mulți utilizatori de pe pe Twitter au considerat că Halep a făcut o remarcă rasistă, au pus mâna imediat pe tastatură și au tras-o la judecată pe Simona: „Sună rasist ce a zis Halep despre Aiava. Poate nu asta a fost intenția, dar așa i-a ieșit. Nu seamănă deloc cu Serena”, „Să-și vadă de gleznele ei și să nu mai dea declarații aiurea”.
Reacția australiancei
Destanee Aiava a înțeles perfect ce i-a transmis Simona Halep și i-a mulțumit adversarei pentru cuvintele frumoase: „Faptul că m-a comparat cu Serena îmi dă foarte multă încredere în propriile forțe. Mă simt onorată, mai ales că aceste aprecieri vin de la ea, care este cea mai bună jucătoare din lume în acest moment. O să iau tot ce e pozitiv din acest meci, mă simt mândră că am reușit să împing numărul unu mondial în tie-break și că am reușit să o conduc cu 5-2 în primul set. Sper ca data viitoare să pot face mai mult”, a declarat Destanee pentru ausopen.com