Simona Halep a semnat cel mai important angajament al carierei în luna februarie, cu gigantul american Nike, iar constănțeanca a fost foarte prudentă pe durata negocierilor.
Halep, însoțită de o echipă de avocați la negocierile cu Nike
Halep a vrut să se asigure că este avantajată de toate detaliile contractuale, așa că a apelat la o firmă specializată! Simona a avut o abordare prudentă, iar o echipă de avocați i-a oferit consultanță înainte de semnarea parteneriatului cu Nike. Aceasta este și explicația pentru care negocierile au durat destul de mult, iar Halep a fost nevoită să joace într-un echipament fără embleme la primele două turnee din 2018, Shenzhen și Australian Open.
Simona a primit consultanță cu privire la toate aspectele contractului
Simona a fost asistată de avocații firmei Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA), care au sprijinit-o pe tenismenă să semneze un contract de 2 milioane de dolari (1,7 milioane de euro) cu compania de echipament sportiv: „Echipa PNSA, condusă de partenerul Bogdan C. Stoica, a oferit consultanță cu privire la toate aspectele legate de acest aranjament juridic, inclusiv în privința taxelor și drepturilor de proprietate intelectuală”, este informația publicată de portalul Biz Lawyer.
Simona colaborează de 5 ani cu avocații firmei respective
Simona Halep a mai apelat la respectiva firmă de avocatură de mai multe ori în ultimii 5 ani! Jucătoarea în vârstă de 26 de ani a cerut consiliere în diverse relații contractuale sau pentru procedurile fiscale aferente premiilor pe care le-a încasat la turneele din circuit. PNSA are o vastă experiență în sfera sportului, ținând cont că a mai colaborat și cu Victor Hănescu, cel mai important tenismen român din ultimul deceniu, cu Federația Română de Fotbal sau cu Federația Româna de Tenis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER