Halep și „drumul spre Singapore”: „Nici nu știam dacă voi juca la Turneul Campioanelor, eram foarte bolnavă!” Care a fost momentul de cotitură

Simona Halep (locul 4 WTA), care va evolua pentru a treia oară la rând la Turneul Campioanelor, a mărturisit că a avut parte de un început dificil de sezon, din cauza problemelor de sănătate, motiv pentru care nu a fost sigură dacă va juca și în acest an la Singapore.

„La începutul anului, primele patru luni au fost foarte grele pentru mine. Nu știam dacă voi putea să joc în acest an pentru că eram foarte bolnavă și nu puteam să stau pe teren nici 15 minute. Am avut niște infecții. M-am impus la Madrid, apoi am crezut că există șansa să ajung la Singapore, dar până la US Open nu m-am gândit că pot să mă calific. Știam că există o șansă, dar nu am crezut 100 la sută că pot să ajung acolo, așa că sunt foarte fericită că voi juca acolo pentru al treilea an la rând”, a declarat Simona Halep pentru site-ul WTA.

Sportiva în vârstă de 25 de ani crede că își merită locul la Turneul Campioanelor de la Singapore, în ciuda faptului că nu a cucerit încă un titlu la turneele de Mare Șlem.

„Simt de la antrenamente că nivelul jocului meu este foarte înalt. Evident, nu știi niciodată ce se poate întâmpla când întâlnești o adversară puternică, dar am încredere în jocul meu, totul depinde de mine. La începutul anului era foarte dificil să gândesc așa. După Madrid, am jucat foarte bine. Am pierdut câteva meciuri cu Serena și Kerber în ultimele trei, patru luni. Și, da, mă simt bine și simt că merit să fiu acolo. Desigur, nu am câștigat încă un turneu de Mare Șlem încă, dar am jucat bine la turneele importante.

Odată cu retragerea americancei Serena Williams de la Singapore, Halep a devenit a treia favorită, după germanca Angelique Kerber și poloneza Agnieszka Radwanska. Karolina Pliskova (Cehia), Garbine Muguruza (Spania), Madison Keys (SUA) și Dominika Cibulkova (Slovacia) sunt celelalte jucătoare calificate, iar britanica Johanna Konta este favorită pentru ultimul loc.

„Trebuie să joci bine acolo, pentru că toate jucătoarele din top 8 practică un tenis nebunesc, așa că trebuie să fiu pregătită„, a conchis Halep.

Publicat: 18 10. 2016, 12:54
Actualizat: 18 10. 2016, 12:55