Halep trage semnalul de alarmă după meciul cu Șarapova: „Când nu prea am încredere, nu prea funcționează” + ce spune despre adversara din finală. Corespondență de la Roma

Simona Halep va juca pentru al doilea an consecutiv finala turneului Premier 5 de la Roma, împotriva Elinei Svitolina, după o victorie superbă în fața Mariei Șarapova – a doua a carierei.

Am fost fericită la final de meci. A fost un meci greu, dar am jucat la un nivel foarte ridicat. Cred că este unul dintre cele mai bune meciuri ale mele pe zgură, chiar dacă a fost de trei seturi. Cred că a fost un nivel super-ridicat. Este mereu dificil să joci împotriva ei. Serviciul nu a funcționat foarte bine în primul set, dar și ea returnează foarte bine. A fost o diferență de câteva mingi. Contează că m-am calmat și am început să schimb jocul. Atunci când câștigi un set cu 6-1 în fața Mariei Șarapova îți spui că poți să câștigi și meciul

În setul doi am început să joc altfel, deși nici în primul set nu am jucat rău. Cred că ea a jucat la cel mai bun nivel, dar eu am câștigat. Eu pot servi destul de bine, dar atunci când nu prea am încredere, nu prea funcționează. Trebuie să relaxez brațul la serviciu. Trebuie să lovesc eu mingea, așa cum trebuie – este în capul meu. Este o victorie specială, pentru că este prima pe zgură împotriva ei. A fost un meci fizic, dar mie îmi place să fie așa, mai ales pe zgură. Sunt destul de puternică, picioarele le simt bine acum„, a mai spus Simona Halep la conferința de presă, foarte fermă în a afirma că nu și-a făcut niciun moment planul de joc bazându-se pe uzura fizică a adversarei sale din pricina celor peste nouă ore de joc adunate în primele tururi.

Înaintea finalei cu Svitolina, are un singur gând. „Sper să îmi iau revanșa. Este o jucătoare foarte bună, foarte puternică, are încredere. Va fi un meci plăcut și voi da tot ce voi putea ca să câștig„, a declarat Simona, care are asigurat primul loc în clasamentul WTA și la finalul acestei săptămîâni.

 

Publicat: 19 05. 2018, 23:25
Actualizat: 19 05. 2018, 23:26