Halep, tur de forță înainte de revenirea în circuit: din tribunele Cupei Davis, la întâlnirea cu 100 de copii și înapoi la Arenele BNR: „Nu mă despart de antrenor”

Simona Halep este pregătită de revenirea în circuit. Se antrenează, îi antrenează și pe copii, îi încurajează și pe colegii din echipa de Cupa Davis a României. „Mă simt bine, mă pregătesc pentru următoarele turnee, pentru că vreau să ajung la nivelul meu maxim pentru a putea avea rezultate cât mai bune la ultimele turnee ale sezonului„, a spus Simona, la capătul unui „antrenament” cu cei mai mici membrii ai Stejarii Country Club. În plus, Simona și-a liniștit fanii: va continua colaborarea cu belgianul Wim Fissette, alături de care a reușit cel mai bun parcurs la un turneu de Mare Șlem – finală pe zgura de la Paris.

„Este frumos că din cauza rezultatelor mele, mai mulți copii au venit la tenis”

Halep-Mania s-a mutat sâmbătă dimineață la super-complexul inaugurat de Ion Țiriac la marginea Bucureștiului. Cele două terenuri de tenis descoperite, învecinate, au fost luate cu asalt de 100 de copii.


Simona a jucat fără cozoroc, deși soarele era puternic

Simona a lovit relaxată, a trimis mingea și direct din mână, pentru micuții aflați pentu prima dată pe un teren de tenis. A avut însă și câteva momente în care s-a întins puțin după o minge înaltă, sau a fost implicată în raliuri de peste 20 de lovituri! „Întotdeauna mi-a plăcut să joc cu copiii. A fost o zi frumoasă, ei s-au bucurat foarte mult că m-au văzut. Este o șansă pe care eu nu am avut-o, deși mai târziu am jucat la Constanța cu Andrei Pavel, care era idolul meu. Pentru ei este important să fie pe teren cu un model sau cu cineva pe care îl apreciază„, a punctat Simona, în pauza dintre schimburile de mingi și sesiunea de autografe.


Pentru începători, Simona a trimis mingea peste fileu până când cei mici, ajutați de antrenorii clubului, au reușit să trimită o dată peste fileu. Apoi au schimbat câteva cuvinte

Când s-a strigat adunarea pentru fotografia de grup cu Simona, copiii au sprintat mai energic decât într-o finală olimpică de 100 de metri. Terenul a fost măturat de tăvălugul care s-a oprit brusc, fără amortizare, de jur împrejurul Simonei. După secunde bune în care părinții s-au asigurat că „cel mic stă frumos și vede în poză” și sute de declanșări ale aparetelor de fotografiat, o altă cursă. La fel de dură. Până dincolo de linia de fund opusă – vreo 25 de metri. Și un al doilea val agitat, premiul fiind un loc cât mai în față pentru autograful finalistei de la Roland Garros. „Este frumos că din cauza rezultatelor mele, mai mulți copii au venit la tenis. Este un moment frumos și sper să continui rezultatele bune pentru a aduce și mai mulți copii la tenis” a conchis Simona.


Simona a dat autografe pe cartonașele special pregătite de organizatori

Simona crede în echipa de Cupa Davis

Simona a fost și vineri, și sâmbătă la Arenele BNR, răspunzând astfel apelului lui Andrei Pavel, căpitanul nejucător al tricolorilor, care și-a dorit cât mai mulți oameni în tribune. Într-o primă zi în care publicul s-a strâns abia la cel de-al doilea meci de simplu, chiar și din tribune, soarele i-a dat bătăi de cap. „A fost foarte cald ieri și nu m-am simțit prea bine ieri, da… așa-i în tenis! Sper să joace ei bine și astăzi și mâine și să câștige„, a comentat Simona chiar înainte de meciul de dublu, cu Horia Tecău și Florin Mergea în rol principal. Sub privirile atente ale Simonei, tricolorii s-au impus în fața cuplului Arvidsson / Brunstrom, în trei seturi disputate, scor 7-6(2), 7-6(5), 6-3.


Simona Halep a luat luat într-una dintre lojele Terenului Central pentru a urmări meciul de dublu care a adus României conducerea în confruntarea cu Suedia (2-1)

FOTO: Cezara Paraschiv

Publicat: 13 09. 2014, 18:36
Actualizat: 13 09. 2014, 21:52