Simona Halep a declarat, la conferința de presă de dinaintea jocului cu Cehia, din Fed Cup, că operația la nas nu mai este de urgență, cum se credea inițial. „Întotdeauna mi-a plăcut să joc pentru țară, este ceva diferit față de turneele individuale. Medicul mi-a spus că pot să amând operația și să vin să joc aici la Cluj. Am amânat operația și nu știu când o voi face. Este necesară, dar momentan mă simt bine. Voi juca la Dubai și la Doha. Deocamdată aceste turnee le am în cap”, a spus Halep, legat de problemele medicale.
„Dacă am ajuns aici, înseamnă că merităm”
Vedeta echipei României a învins cele mai importante jucătoare cehe, în ultimele partide directe, dar consideră că partidele din Fed Cup sunt diferite. Halep spune că simte o presiune mai mare atunci când evoluează în România. „E un avantaj că am jucat împotriva lor și am câștigat tot timpul. E însă diferit. Îmi doresc foarte mult să câștig și acum și să ajut echipa. Știu că sunt adversare puternice, sunt în top și au multă experiență și în Fed Cup. Este o sală deosebită, foarte mare. Este incredibilă și sper să ne bucurăm împreună de niște meciuri câștigate. Mi-a plăcut și orașul. Este bine să jucăm acasă, dar este și greu. Este presiunea mai mare, dar și în stăinătate este dificil.Uneori, unele jucătoate, chiar dacă nu sunt în top 10, joacă foarte bine, pentru că nu au presiunea turneelor individuale. Eu mereu am avut adversare puternice, la Fed Cup. N-a fost ușor să câștigăm nici până acum, dar dacă am ajuns aici înseamnă că merităm”, a spus Simona Halep.
Medalia la Rio, unul din obiectivele pe 2016
Locul 3 mondial a vorbit și despre participarea la Olimpiadă. O medalie la Rio este unul dintre obiectivele Simonei, pentru 2016. „Mi-aș dori să câștig o medalie, la simplu sau chiar la dublu-mixt cred că am șansă să câștig o medalie. E un sentiment plăcut când joc pentru țară. Parcă ai mai multă putere. Sper să fiu sănătoasă și să pot să joc”, a declarant Halep.
Tecșor: „Nu am întâlnit cazuri ca cineva să nu-și dorească să joace la Fed Cup”
Alina Tecșor, căpitanul echipei României, spune că nu-și pune semne de întrebare legate de accidentările lui Irina Begu și Alexandra Dulgheru. „Irina și Alexandra sunt accidentate și îmi pare rău, pentru că mi-aș fi dorit să fie aici. Nu am întâlnit cazuri ca cineva să nu dorească să joace. Sunt convinsă că sunt întemeiate motivele”, a spus Alin Tecșor, care a cerut publicului de la Cluj să pună presiune pe echipa Cehiei: „Fetele s-au acomodat repede, atmonsfera este foarte bună, antrenamentele intense. Cred că este o performanță foarte mare că am ajuns să jucăm în Grupa Mondială. Nu are importanță cum va fi tragerea la sorți. Dacă publicul va fi numeros și gălăgios, în limita fair-play-ului, cu siguranță va fi o presiune pe el”.
Monica Niculescu este de părere că suprafața pe care se va juca partida este asemănătoare cu cea de la Budapesta. „Suprafața este mai lentă. Seamănă cu cea de la Budapesta, când am reușit să ne calificăm. Nu e ușor pentru că trebuie să alergi mult, dar acesta este atuul meu să alerg. Mă bucur că sunt aici”, a apreciat Niculescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER