Simona Halep (5 WTA) își face încălzirea pentru JO de la Rio, acolo unde va evolua și în proba de dublu-mixt alături de Horia Tecău (6-14 august). Sportiva în vârstă de 24 de ani dorește să acumuleze cât mai multe meciuri de dublu în picioare, astfel că și-a exprimat dorința de a participa în proba turneului Premier Mandatory de la Miami (22 martie – 3 aprilie).
Simona joacă alături de un fost număr 5 WTA
Organizatorii i-au îndeplinit dorința Simonei și i-au oferit un wild-card, grație căruia va juca în competiția de dublu alături de Daniela Hantuchova (Slovacia, 32 de ani). Halep nu a mai format echipă cu Hantuchova până acum, însă sunt șanse mari ca cele două să facă o figură frumoasă în cadrul turneului dotat cu peste 6 milioane de dolari.
Daniela, fost număr 5 WTA la simplu, este o excelentă jucătoare de dublu, putându-se lăuda cu patru titluri de Grand Slam câștigate în carieră la dublu-mixt: Wimbledon 2001 (alături de Leos Friedl), Australian Open 2002 (alături de Kevin Ullyett), Roland Garros 2005 (alături de Fabrice Santoro) și US Open 2005 (alături de Mahesh Bhupathi).
De asemenea, slovaca mai are în palmares trei finale de Grand Slam la dublu feminin: Australian Open 2002 (împreună cu Arantxa Sanchez Vicario), Roland Garros 2006 (împreună cu Ai Sugiyama) și Australian Open 2009 (împreună cu Ai Sugiyama).
Meci dificil în primul tur
Halep și Hantuchova vor începe joi aventura la Miami, iar meciul de debut va fi unul extrem de dificil. Echipa româno-slovacă se va lupta pentru un loc în turul secund cu puternica pereche Sara Errani (Italia)/Carla Suarez Navarro (Spania). Simona are un început de foc și în turneul de simplu, întâlnind-o pe Daria Kasatkina (Rusia, 36 WTA) în turul secund, fază în care constănțeanca a fost calificată direct grație statutului de favorită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER