Halep va pica pe locul 6 WTA începând de luni! Simona, devansată de jucătoarea momentului în ierarhia mondială
Simona Halep, aflată în prezent pe 5 WTA, va pierde un loc în clasament începând de luni, 4 aprilie. Sportiva în vârstă de 24 de ani va ocupa locul 6 WTA, fiind depășită de Victoria Azarenka, 8 WTA în acest moment, jucătoare pregătită chiar de fostul antrenor al româncei, Wim Fissette.
„Vika” urcă 17 locuri în 2016 și îi ia fața Simonei
Bielorusa a realizat un adevărat tur de forță la turneele Premier Mandatory de la Indian Wells (titlu) și Miami (calificată în semifinale), astfel că trece peste Halep în ierarhia WTA. Constănțeanca nu și-a apărat titlul de la Indian Wells (4-6, 3-6 în sferturi cu Serena Williams), dar nici semifinala de la Miami (6-4, 3-6, 2-6 în sferturi cu Timea Bacsinszky), astfel că va rămâne cu 3.785 de puncte săptămâna viitoare.
De partea cealaltă, Azarenka s-a calificat joi dimineață în semifinalele de la Miami, după 6-4, 6-2 cu Johanna Konta, acumulând astfel 3.920 de puncte în clasament. Ascensiunea Vikăi este absolut superbă: fostul lider mondial a început anul pe locul 22 WTA, urcând 17 locuri grație unui palmares de 20 de victorii și o singură înfrângere.
Simona, pentru prima oară în carieră pe locul 6 WTA
Simona Halep se află într-un regres evident, jucătoarea antrenată de Darren Cahill luând startul în noul sezon din postura de număr 2 mondial. Halep nu s-a mai poziționat pe 6 WTA până acum, ea sărind direct de pe 7 WTA până pe 5 WTA în anul 2014, atunci când era antrenată de Wim Fissette, actualul mentor al Victoriei Azarenka. Wim a lăsat-o pe Simona pe 3 WTA la finalul sezonului 2014, moment în care belgianul a fost concediat și apoi cooptat în stafful Azarenkăi, dubă campioană de Grand Slam (Australian Open 2012 și 2013).
Top 10 WTA în clasamentul live:
- 1. Serena Williams SUA) – 8.625 de puncte
- 2. Angelique Kerber (Germania) – 6.025 de puncte
- 3. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 5.775 de puncte
- 4. Garbine Muguruza (Spania) – 4.831 de puncte
- 5. Victoria Azarenka (Belarus) – 3.920 de puncte
- 6. Simona Halep (România) – 3.785 de puncte
- 7. Petra Kvitova (Cehia) – 3.763 de puncte
- 8. Roberta Vinci (Italia) – 3.595 de puncte
- 9. Maria Șarapova (Rusia) – 3.432 de puncte
- 10. Belinda Bencic (Elveția) – 3.340 de puncte