Nu a fost să fie nici de data aceasta! Simona Halep a pierdut și a treia finală de Mare Șlem a carierei (6-7, 6-3, 4-6 cu Caroline Wozniacki la Australian Open), dar înfrângerea nu ar trebui să o descurajeze, ci mai degrabă să o ambiționeze pe constănțeancă. Așa s-a întâmplat în cazul lui Andy Murray, care a avut un parcurs aproape identic în finalele majore, apoi jocul său a explodat pur și simplu.
Simona Halep este „Andy Murray” al tenisului feminin, românca având un parcurs similar cu cel reușit de britanic în prima parte a carierei în turneele majore. La fel ca Simona, fostul lider ATP impresiona de multe ori în concursurile de Mare Șlem, dar dezamăgea în cadrul finalelor. Primele patru meciuri disputate cu trofeul pe masă au fost pierdute de Andy, care a triumfat până la urmă la US Open. Iar Murray nu s-a oprit aici, cucerind și două titluri la Wimbledon.
Într-o situație aproape identică se află Simona Halep: toată lumea se așteaptă ca ea să se impună într-un turneu de Grand Slam, însă constănțeanca a ajuns deja la a treia finală pierdută. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că eleva lui Darren Cahill își mai permite încă o înfrângere până să cunoască succesul, asta dacă va călca pe urmele lui Murray. Ea se află într-o postură mult mai bună decât britanicul, ținând cont că în WTA nu este o concurență la fel de mare precum în circuitul ATP.
Rezultatele lui Andy Murray în finalele de Mare Șlem:
Rezultatele Simonei Halep în finalele de Mare Șlem:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER