Victor Hănescu a pierdut meciul împotriva lui Dmitri Tursunov (6-4, 7-5, 3-6, 4-6, 2-6) și astfel Rusia și-a adjudecat punctul câștigător în confruntarea din Cupa Davis contra României.
Hănescu a început perfect, a câștigat primele două seturi însă rusul a revenit și s-a impus după aproape 4 ore de joc. România – Rusia: 1-3
"Am pierdut acel avandaj de un break. De acolo am simtit că am jucat bine în continuare dar și el a făcut-o foarte bine. M-am simțit incredibil aici la Sibiu, publicul a fost incredibil și le mulțumesc în numele echipei. Vreau să îi felicit și pe cei doi băieți care au jucat la dublu ieri. Am arătat că începem să avem jucători", a declarat Hanescu la finalul partidei.
În ultima partidă a zilei, Victor Crivoi îl întâlnește pe Teimuraz Gabasvili.
 Comentariu LIVE
– Hănescu și Tursunov au ieșit la încălzire și schimbă câteva mingi
– Sala Transilvania este plină, spectatorii prezenți îl încurajează pe Hănescu
– a început meciul, Tursunov la serviciu. Rusul își câștigă serviciul
– Hănescu revine și egalează la 1 pentru a prelua apoi conducerea pe serviciul adversarului
– Game la 0 pentru Hănescu. 3 la 1
– Tursunov reduce din diferență. 3-2 pentru Hănescu
– 4 la 2 după un nou game la 0 realizat de român. Rusul își câștigă apoi serviciul
– game extrem de dificil pentru România, Hănescu se impune și conduce cu 5-3
– Tursunov rămâne în set: 5-4 pentru Hănescu
– game la 0, Hănescu își adjudecă primul set: 6-4
– Tursunov câștigă primul game din setul al doilea
-cel mai disputat game de până acum: break realizat de jucătorul rus
– rebreak pentru Hănescu, românul a luat serviciul adversarului: 2-1 pentru Tursunov
– un nou game la 0 pentru Hănescu, egalitate la 2
-Hănescu a avut două mingi de break, Tursunov a egalat și și-a câștigat apoi serviciul după cel mai lung game de până acum
-3-3, Hănescu își câștigă serviciul mult mai ușor decât Tursunov
– Rusul își menține serviciul, 4-3 Tursunov
-4-4, setul al doilea este mult mai echilibrat decât primul
– 5-4 pentru Tursunov, Hănescu servește pentru a rămâne în set
– 5-5, Hănescu egalează pentru a realiza apoi breakul
– 7-5 pentru Hănescu. Victor conduce cu 2 – 0 la seturi
– Tursunov câștigă primul game din setul al treilea însă Victor revine rapid și egalează la 1
– Hănescu realizează breakul și ia o opțiune serioasă spre câștigarea meciului
– Jucătorul rus nu renunță la luptă și se impune în game-urile 4 și 5: 3-2 pentru Tursunov
– Tursunov greșește o minge ușoară și Victor egalează la 3.
– Rusul își câștigă greu serviciul: 4-3, avantaj Tursunov
– Rusul realizează breakul pentru a câștiga apoi setul: 3-6
– cei doi jucători își câștigă serviciul: 1-1
– Tursunov este pe val, Hănescu cedează teren: 3-1 pentru jucătorul din Rusia
– Rusul este foarte aproape de câștigarea acestui set: 5-3, avantaj Tursunov
– Hănescu își câștigă serviciul însă Tursunov servește pentru set
– Tursunov se impune la 4 și trimite meciul în decisiv
– Victor la serviciu, de la 40-0 rusul egalează și, după 10 minute de avantaje de o parte și cealaltă, face breakul
– 2-0 pentru Tursunov după un game în care Victor a câștigat două mingi
– Rusul este mult mai proaspăt și se îndreaptă spre câștigarea setului
– Tursunov câștigă setul 5 după aproape 4 ore de joc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER