Hănescu, demoralizat de înfrângerile din Cupa Davis. A pierdut și în primul tur la Zagreb
Victor Hănescu (locul 73 ATP) a avut parte de o încercare dificilă în Croația, întâlnind un jucător aflat pe val, Andrey Golubev (87 ATP).
Adversarul său tocmai s-a calificat în sferturile Grupei Mondiale ale Cupei Davis, alături de reprezentativa țării sale, Kazakhstan, în timp ce Hănescu a dezamăgit în Ucraina, pierzând ambele meciuri. Golubev chiar a fost decisiv în întâlnirea cu Belgia, a câștigat două partide, iar românul a fost înfrânt atât de Stakhovsky, cât și de Marchenko.
Forma celor doi jucători a rămas pe aceeași linie și Hănescu a fost dezechilibrat în momentele cheie ale partidei. Meciul s-a dovedit destul de disputat, chiar dramatic pe alocuri, scor 6-7, 6-4, 6-7..
Doar două mingi de break reușite din 10 șanse
Statisticile sunt grăitoare, mai ales în ce privește mingile de break convertite: doar două din 10 pentru român, în timp ce cazacul a avut două șanse și a fructificat una. Așadar, diferența s-a realizat în situațiile importante și în tie-break-uri.
- Turneul de la Zagreb este dotat cu premii totale în valoare de 426.605 de euro