Australian Open nu a fost, de-a lungul timpului, o competiție pe placul jucătorilor români, iar în ultimii cinci ani sportivii tricolori care au evoluat la simplu nu au reușit să depășească turul doi al turneului de Grand Slam găzduit de Melbourne Park.
Astăzi s-au tras la sorți meciurile din primul tur și per ansamblu tenismenii noștri pot fi mulțumiți.
Hănescu așteaptă înfruntarea cu Federer
Victor Hănescu îl va întâlni pe argentinianul Juan Ignacio Chela, în runda inaugurală a turneului de la Antipozi și are, aparent, o misiune ușoară. Argentinianul a avut un sfârșit de 2008 și un 2009 extrem de slab, coborând până pe poziția 75 în clasamentul ATP. Hane l-a mai întâlnit pe jucătorul de 31 de ani de două ori în carieră, de fiecare dată la turnee de Grand Slam; atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon, jucătorul nostru a mers mai departe.
Dacă va trece de Chela, Hănescu ar putea juca în turul doi cu numărul 1 mondial, elvețianul Roger Federer, care îl întâlnește în prima rundă pe rusul Igo Andreev.
La feminin Monica Niculescu o va întâlni pe Jelena Jankovici, cap de serie numărul 8 și fost număr 1 mondial, misiune grea, dar trebuie avut în vedere și faptul că sârboaica trece printr-o perioadă extrem de grea.
Tot în primul tur, Edina Gallovits va evolua în compania rusoaicei Nadia Petrova (favorita numărul 19, dar și ea în evidentă scădere de formă față de anii precedenți), iar Raluca Olaru o va întâlni pe Katerina Bondarenko, numărul 30.
Sorana Cîrstea are în primul tur o adversară din Australia, Olivia Rogowska, beneficiara unui wild-card, în timp ce Alexandra Dulgheru va întâlni o jucătoare venită din calificări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER