Victor Hănescu a ratat calificarea în fazele superioare ale turneului de la Roland Garros după ce a pierdut partida disputată în fața favoritului trei al competiției, Novak Djokovic.
Jucătorul nostru a început mai timid jocul, iar acest lucru s-a simțit imediat pe tabelă, Djokovic reușind să se impună fără mari probleme în primul set, scor 6-3.
Cel de-al doilea set a decurs exact invers, Hănescu reușind să producă break-ul la scorul de 4-3 în favorea sa, iar apoi și-a luat cu ușurință serviciul, egalând astfel situația la seturi. Setul al treilea a stat sub semnul echilibrului pâna la scorul de 3-3, atunci când sârbul a reușit break-ul , avantaj păstrat până la finalul setului, scor 6-3.
Hănescu a inceput în forță setul al patrulea, și-a câștigat serviciul, după care a reușit break-ul, scor 2-0 și se părea că se află la canducerea jocului. În acel moment, „Hăne” s-a blocat, iar Djokovic a profitat de căderea românului, care nu a mai reușit să caștige niciun game, pierzând setul la doi.
Djokovic va juca în turul următor cu învingătorul din meciul dintre Juan Carlos Ferrero și Robby Ginepri.
Victor Hănescu a obținut pentru accederea până în turul trei un cec de 42.000 de euro și 90 de puncte ATP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER