UPDATE Victor Hănescu a pierdut astăzi finala turneului ATP de la Casablanca, în fața elvețianului Stanislas Wawrinka, scor 2-6, 3-6. Deși procentajul „Uriașului” la primul serviciu a fost unul bun, elvețianul a reușit patru break-uri în cele două seturi jucate și a cedat un singur game pe propriul serviciu.
Hănescu a avut o tresărire de orgoliu în actul secund, la 5-1 pentru Wawrinka, când a reușit să revină până la 5-3 și 40-15 (pe serviciul adversarului). Elvețiatul și-a revenit însă și a tranșat partida după o oră și 17 minute de joc.
Favoritul numărul unu al turneului a obținut prima victorie din carieră în fața lui Hănescu, precedentele două dispute, din 2004 și 2008 fiind tranșate de tenismanul nostru.
Pentru calificarea în finală, Hănescu va primi 37.900 de euro și 150 de puncte ATP, în timp ce câștigătorul turneului va încasa 72.150 E și 250 de puncte în clasamentul masculin.
10.05 Victor Hănescu s-a calificat în finala turneului de la Casablanca, după ce a trecut în două seturi (6-4, 6-1) de francezul Florent Serra. În ultimul act, Hăne va da piept cu elvețianul Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 1, care l-a învins pe Potito Starace (6-3, 4-6, 6-3). Hănescu și Wawrinka s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 2004 și 2008, tenismanul român având câștig de cauză de fiecare dată.
Dotat cu premii în valoare de 400.000 de euro, turneul de la Casablanca face parte din seria ATP 250. Prin calificarea în finală, Victor și-a asigurat 125 de puncte ATP și un CEC de 37.500 de euro.
După ce în optimi a trecut de finlandezul Nieminen, Hane a avut în sferturi un alt meci maraton, pe care l-a tranșat în 2 ore și 33 de minute: 7-6(3), 4-6, 6-3 împotriva fostului număr 7 mondial, francezul Richard Gasquet. Este prima victorie a lui Victor în trei confruntări cu jucătorul din Hexagon.
Jucătorul român de 28 de ani se califică, astfel, în prima semifinală după 9 luni: Hănescu a jucat ultima oară într-un penultim act la un turneu în iulie 2009, la Stuttgart (acolo, a atins chiar finala). În careul de ași, Hane va da piept cu un alt francez, Florent Serra, un specialist al jocului pe zgură. Cei doi s-au întâlnit până acum în 2 rânduri, de fiecare dată impunându-se francezul, o dată chiar la Roland Garros, în 2008, după un meci maraton: 6-4, 6-3, 6-7, 7-6.
Dacă la primele trei ediții la care a participat la Casablanca, Victor a ieșit de fiecare dată din primul tur, în ultimii doi ani acest turneu pare să îi priască. În 2009 Hane a jucat un sfert de finală aici.
Hănescu, necenzurat
Site-ul oficial al ATP i-a alocat un material în exclusivitate lui Hănsescu, pe care îl consideră unul dintre jucătorii care promit mult în acest sezon pe zgură. „Este jucătorul numărul unu al României și a terminat din nou în primii 50 de jucători ai lumii. Ce îl menține pe Hănescu la un nivel atât de ridicat?”, este prefața unui interviu cu românul.
„Viața de jucător profesionist este una extrem de dificilă. Trebuie să stai departe de prieteni și familie, dar și să te antrenezi mult. Totuși, benefiicile sunt pe măsură. Călătorești mult și câștigi mulți bani, așa că nu am de ce să mă plâng. Sacrificiile se compensează”
„Joci atât de multe turnee în fiecare an și nu poți să câștigi mereu. Aproape în fiecare săptămână pierzi câte un joc, așa că trebuie să fii foarte puternic din punct de vedere mental”
„Pentru un român este destul de greu în circuit. Spaniolii, de exemplu, sunt 10-15 în Top 100, se susțin altfel și beneficiază de un alt confort psihic”
„Îmi place să joc pe zgură, este suprafața pe care am crescut, în România nu există o altfel de suprafață. Este destul de dificil să vii după o perioadă lungă pe hard; se face destul de greu trecerea, dar după câteva meciuri, te obișnuiești”
Victor Hănsescu, pentru atpworldtour.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER