Hănescu s-a calificat în finală la Szczecin

Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie numărul 5, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii în valoare totală de 106.500 de euro, informează site-ul oficial al competiției.

Hănescu l-a învins în semifinale, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sportivul francez Jonathan Dasnieres de Veigy.

Românul va juca, duminică, finala cu spaniolul Inigo Cervantes.

Victor Hănescu și-a asigurat, prin accederea în ultimul act al competiției, un premiu de 9.000 de euro și 75 de puncte ATP.

Sursa: Mediafax

Publicat: 22 09. 2012, 18:20
Actualizat: 22 09. 2012, 18:21