Hănescu s-a calificat în finala turneului ITF de la Plantation! Victor a prins aripi după revenirea spectaculoasă din „sferturi”

Hănescu s-a calificat în finala turneului ITF de la Plantation! Victor a prins aripi după revenirea spectaculoasă din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Hănescu (România, 288 ATP) a acces sâmbătă seară în finala turneului ITF de la Plantation (SUA), dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari, după ce l-a învins fără drept de apel pe argentinianul Facundo Mena (329 ATP), scor 6-1, 6-2. Veteranul în vârstă de 34 de ani și-a asigurat 10 puncte în clasamentul mondial și îl va întâlni în meciul pentru trofeu pe Juan Carlos Saez (Chile, 321 ATP).

Hănescu nu a avut nicio emoție în semifinala contra zguristului Mena, spre deosebire de meciul precedent, în care a oferit una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor ale anului. Românul în vârstă de 34 de ani l-a învins pe Stefan Kozlov (SUA, 341 ATP) în „sferturi”, în cadrul unei partide în care americanul a condus cu 6-4 și 5-1. Victor s-a impus vineri cu 4-6, 7-6(2), 6-4, iar succesul reușit într-o manieră fantastică, în fața unei tinere speranțe a tenisului american, l-a mobilizat pentru meciul din semifinale. Fostul număr 26 ATP l-a umilit sâmbătă pe Facundo Mena și a obținut calificarea într-o oră și 5 minute de joc, cedând doar trei game-uri: 6-1, 6-2. Hănescu a servit 4 ași și a comis o singură dublă greșeală, în timp ce adversarul său a reușit 1 serviciu direct câștigător și a făcut 5 duble greșeli.

Faptul că un jucător cu un palmares impresionant are puterea să se lupte cu tinerii dornici de afirmare, în turnee minuscule, ne arată profesionalismul și respectul lui Hănescu pentru cariera sa. Obiectivul său de a câștiga toate cele 18 puncte ATP puse în joc în finala din Plantation este aproape de a fi realizat, ultimul obstacol fiind Juan Carlos Saez (Chile, 321 ATP), tenismen care a trecut în semifinale de Kaichi Uchida (Japonia, 483 ATP), scor 7-6(2), 6-4. Hănescu, sfert finalist la Roland Garros 2005, nu a mai câștigat un titlu din anul 2012, atunci când a triumfat la turneul Challenger de la Szczecin (Polonia).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×