Hănescu și Crivoi, advesari în sferturile de finală ale turneului de la Timișoara

Tenismenii Victor Hănescu și Victor Crivoi își vor disputa în meci direct locul în semifinalele turneului BRD Timișoara Challenger, cu premii totale de 30.000 de euro, după ce miercuri au câștigat partidele din turul al doilea.

Hănescu, locul 140 ATP, principalul favorit, l-a învins pe argentinianul Pablo Galdon, cu scorul de 6-7 (6), 7-6 (3), 6-2, iar Crivoi, locul 286 ATP, pe spaniolul Javier Marti, scor 0-6, 6-3, 6-2.

Săptămâna trecută, Hănescu a fost finalist la BRD Arad Challenger, fază în care a fost învins, cu scorul de 6-4, 6-4, de argentinianul Facundo Bagnis.

În competiție mai este un român, Marius Copil, locul 245 ATP, care va evolua, joi, în turul doi.

Hănescu și Crivoi vor juca, vineri, de la ora 17.00, la Baza Sportivă Electrica. Accesul publicului este liber.

Publicat: 12 07. 2012, 14:44
Actualizat: 12 07. 2012, 14:45