Victor Hănescu și Horia Tecău sunt în mare formă înaintea meciului de Cupa Davis pe care România îl susține în această săptămână la Buenos Aires, cu Argentina. Cei doi au câștigat sâmbătă noapte turneul de dublu de la Acapulco (Mexic), după 6-1, 6-3 în fața brazilienilor Melo și Soares.
Argentina – România nu mai pare o partidă chiar atât de dezechilibrată în primul tur al Grupei Mondiale. Reprezentativa țării noastre și-ar putea face calculele mizând pe cel puțin un punct din meciul de dublu. Iar această încredere vine pe fondul unor evoluții excelente ale lui Tecău și Hănescu la Acapulco, unde au format o echipă tocmai în ideea de a se pregăti pentru Cupa Davis. „Antrenamentele” au decurs atât de bine, încât cei doi români au ajuns să se impună în cadrul turneului din Mexic, unul din categoria „500”. Iar dacă luăm în considerare faptul că în turneu au fost prezenți și cei mai buni jucători ai lumii la dublu, frații Bryan, victoria lor este cu atât mai valoroasă. Dacă Victor Hănescu a câștigat pentru prima dată un turneu de dublu, în schimb Tecău se află la al șaptelea turneu câștigat. Totodată, Horia a jucat a treia finală în acest an, cu această victorie urmând să intre între cei mai buni 15 jucători ai lumii la dublu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER