Hănescu spune pas!** Pavel: „Nu am refuzat niciodată Cupa Davis!” Soluțiile pentru meciul cu Cehia

Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis, a ajuns marți noapte în țară. La câteva ore distanță a plecat la Brașov pentru a face joncțiunea cu tenismenii români care joacă în această săptămână la „Ropharma Challenger”, iar săptămâna viitoare ne vor reprezenta în meciul de baraj pentru Grupa Mondială cu Cehia. Într-un interviu acordat pentru ProSport, „Cneazul” a vorbit despre absența lui
Victor Hănescu de la confruntarea cu cehii, dar și despre șansele ca România să se mențină în elita tenisului mondial.

– Cum ai recepționat vestea că Victor Hănescu nu joacă în Cupa Davis cu Cehia?
– Și mie îmi pare rău că Victor nu va fi prezent la această întâlnire. Cu siguranță o să ne lipsească, este și singurul nostru jucător în prima sută mondială, dar este decizia lui și trebuie respectată. Vom aborda meciul cu Cehia cu Ungur, care este în formă, cu Victor Crivoi, pe care tocmai l-am urmărit în Challenger-ul de la Brașov și se simte foarte bine, cu Marius Copil, plus Horia Tecău, care va veni în România după US Open.

– Dar te-a luat prin surprindere decizia lui?
– Nu mă gândeam că Victor nu va fi prezent cu Cehia, dar am vorbit cu el și îi înțeleg decizia. Oricum, nu are nicio problemă cu echipa și asta nu înseamnă că nu va reveni în Cupa Davis.

– Este vorba doar de oboseală sau și de alte motive pentru care Hănescu a refuzat să joace?
– Dar cine a spus că se simte obosit? Nu este vorba de oboseală, Victor are motivele lui personale. Poate că ar fi mai bine să-l întrebați pe el despre aceste motive.

„Pornim cu șansa a doua”

– Ai jucat mulți ani pentru România în Cupa Davis. Tu ți-ai pus vreodată problema să refuzi să vii la un meci?
– Aș minți dacă aș spune că nu, dar până la urmă am jucat mereu. Au fost și la mine anumite momente când am vrut să renunț, mai ales la un meci în deplasare cu Franța. M-am accidentat la Australian Open, dar domnul Țiriac m-a dus la o clinică din Salzburg pentru tratament, iar apoi am putut evolua. Am lipsit o singură dată, la meciul cu Ecuador din deplasare, tot din cauza unei accidentări.

– Fără Hănescu în echipă, ce șanse avem să batem Cehia în barajul Grupei Mondiale?
– Deocamdată mai aștept un răspuns în privința lui Berdych, încă nu avem certitudinea că vine la București. Cu Berdych și Stephanek ca adversari, suntem cu șansa a doua. Băieții vor încerca însă să joace la cel mai înalt nivel și să scoată maximum din această dispută. Ne va fi foarte greu, dar jucăm pe zgură, în fața propriilor spectatori, plus că un meci de Cupa Davis este total diferit față de unul în circuitul ATP.

– Anul trecut, băieții au fost nemulțumiți de suprafața de joc. Acum se va juca tot la Centrul Național de Tenis. Se schimbă ceva față de 2010?
– Anul trecut nu a fost problemă de locație, ci doar de suprafața de joc. Nu va mai fi ca în 2010, ci se va juca pe un teren normal pe zgură. Anul trecut, suprafața de joc a fost amenajată pe o placă de lemn.

62 de jocuri a adunat Andrei Pavel în Cupa Davis pentru România, 40 fiind câștigate (simplu și dublu)

33 de partide a disputat Hănescu până în prezent la Cupa Davis, 16 fiind încheiate cu victorii

Publicat: 08 09. 2011, 08:38
Actualizat: 08 09. 2011, 08:39