Simona Halep a câștigat turneul de la Nürnberg, 6-3, 6-3 cu Andrea Petkovic, și promite o a doua jumătate de an spectaculoasă, cu șanse reale de a intra în Top 30
Emoții mari înainte de finală. Simona Halep a fost la un pas de entorsă în semifinala cu Safarova
La 21 de ani, Simona Halep nu mai este o promisiune în tenis, ci o certitudine. Românca a intrat de sâmbătă în galeria jucătoarelor care au obținut cel puțin un titlu, după ce a învins-o în finala de la Nürnberg (Germania) pe reprezentanta gazdelor, Andrea Petkovic, scor 6-3, 6-3. De-a lungul timpului în WTA, doar șapte românce mai câștigaseră cel puțin un turneu de simplu, patru din actuala generație: Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu.
Succesul Simonei Halep a fost anunțat încă de luna trecută, la Roma, când a legat mai multe victorii în fața unor jucătoare de primă mână. „Simona și-a dorit foarte mult un trofeu, după ce a pierdut trei finale în trecut. Înaintea turneului chiar îmi spunea cât de mult și-ar dori să obțină un titlu WTA. Imediat i-am replicat: „Hai să-l câștigăm, ce ne mai complicăm atât, să rezolvăm acum și această problemă”, ne-a povestit antrenorul Andrei Mlendea.
După titlu, opt ore cu trenul
Simona Halep a jucat bine pe întreaga durată a competiției la Nurnberg, în care au intrat câteva jucătoare importante, precum Georges, Safarova sau Petkovic. Pe parcurs, românca a avut și o cumpănă. Povestește Mlendea: „În semifinala cu Safarova era să facă entorsă. La 2-2 în primul set a alergat la o minge, iar piciorul i-a rămas în zgură. Din fericire nu a fost nimic grav”. Cu cele 280 de puncte WTA, Simona Halep revine în Top 45. Ambițiile sunt însă mult mai mari. „Ne apropiem să intrăm favoriți la toate turneele, inclusiv la Grand Slam-uri. Ne lipsesc vreo 180 de puncte, iar cum până la sfârșitul anului nu mai avem de apărat multe puncte, avem toate șansele. Simona Halep poate intra în Top 25 până la început de 2014, eu i-am spus că poate fi cap de serie chiar de la US Open”, a explicat Mlendea.
Simona Halep se află de ieri în Olanda, la Hertogenbosch, după ce a călătorit opt ore cu trenul din Germania.
Este o victorie frumoasă pentru mine și acesta este un turneu frumos. Nu voi uita niciodată asta Simona Halep
Pentru această performanță, Simona Halep a obținut 32.258 de euro și 280 de puncte WTA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER