Horia Tecău a revenit în România după ce a spus adio tenisului, iar fostul câștigător de Grand Slam a recunoscut că și-a încheiat cariera într-un mod superb.
Copleșit de emoții, Tecău se pregătește acum de o pauză, însă a anunțat că aceasta nu va fi una lungă.
Horia Tecău a disputat joi ultimul meci al carierei în circuitul ATP! În ciuda faptului că s-a impus în ultimul joc al grupei de la Turneul Campionilor alături de Kevin Krawietz, cei doi au ratat calificarea în semifinale.
Horia Tecău a recunoscut că a fost asaltat cu mesaje după ce a renunțat la tenis, iar acum este cu gândul mai mult la viața personală.
„A fost probabil cea mai emoționantă săptămână din carieră. Am primit foarte multe mesaje și asta m-a emoționat cel mai mult. Simt că puteam să mai joc, nu e o decizie luată după o accidentare sau după o cădere în clasament. Sunt multe momente cu care mă mândresc. Nu cred că te poți pregăti pentru așa ceva, dar e o decizie pe care o simt de ceva timp și urma să se întâmple. Mă bucur că am încheiat la Turneul Campionilor, cu o victorie. Nu cred că puteam scrie un scenariu mai potrivit.
Deja de vreo doi ani joc mai puțin turnee, pentru a fi mai bine fizic. Am ajuns în punctul în care doresc să mă bucur altfel de viață. Simt că am nevoie de o pauză, de o resetare. Am căutat să fiu la un nivel bun, acum lucrurile se schimbă. Aștept să simt exact ce îmi doresc. Nu va fi o pauză lungă. Viața personală este acum pe primul loc, m-am dedicat tenisului într-un mod intens”, a spus Horia Tecău, la revenirea în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER