Horia Tecău s-a calificat în sferturi de finală la Viena, la dublu
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Viena, dotat cu premii în valoare totală de 2.324.045 de euro, informează site-ul oficial al competiției.
Tecău și Rojer au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și cinci minute, cuplul Treat Huey/Henri Kontinen (Filipine/Finlanda).
În sferturile de finală, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer vor întâlni pe învingătorii partidei dintre perechea Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia) și cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah.
Pentru calificarea în sferturi de finală la Viena, Tecău și Rojer vor primi 90 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 12.850 de euro.