Horia Tecău se simte perfect pe zgura de la Paris!** Constănțeanul s-a calificat în optimi la Roland Garros

Horia Tecău pare că se simte perfect pe zgura de la Paris.
Constănțeanul s-a calificat ieri în optimi la Roland Garros, după
ce, împreună cu partenerul său, Robert Lindstedt, au învins cuplul
francez De Schepper/Olivetti cu 6-7(5), 6-4, 6-3.

La numai o zi după ce a urcat în optimi la dublu mixt, alături de
jucătoarea cehă Barbara Zahlavova Strycova, Horia Tecău a reușit
aceeași performanță și în proba preferată, dublu masculin.
Tecău/Lindstedt au pășit ieri pe terenul 6 hotărâți să contracareze
încă din prima principalul atu al adversarilor: serviciul puternic.
Timp de 10 game-uri, cele două perechi și-au tatonat jocul, au
încercat să speculeze greșeala celorlalți, însă echilibrul nu a
putut fi destrămat. Binomul româno-suedez a pus presiune continuă
pe mingile adversarilor și a reușit breakul în game-ul 11, însă nu
a reușit să fructifice avantajul pentru că francezii au făcut
rebreak și au trimis setul în tie-break.

Deși au câștigat primele cinci puncte, 5-0, fiind la două mingi de
set, finaliștii de la Wimbledon au pierdut șapte puncte
consecutive, dar și setul. A fost momentul care a provocat
declicul, pentru că Tecău/Lindstedt au evoluat până la finalul
întâlnirii fără greșeală. Au forțat atât cât era necesar pentru a
face break și a egala la seturi, după care și-au adjudecat meciul,
tot după un singur break realizat. Victoria aduce și cea mai bună
performanță pentru cei doi la Open-ul Franței, după ce anul trecut
au fost eliminați încă din primul tur. În optimi Tecău/Lindstedt
vor întâlni un alt cuplu francez, Julien Benneteau/Nicolas
Mahut.

Rezultate români, ieri:
Dulgheru/Marrero – Peschke/ Qureshi 6-7/4, 2-6
Niculescu/Chan – Gajdosova/ Zakopalova 6-0,7-5

Sori forțează optimile
Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă în competiția de simplu la
Roland Garros, luptă azi pentru un loc în optimi. În turul trei,
Sori o întâlnește, azi, de la ora 12:00, pe Na Li (7 WTA), pe arena
centrală „Suzanne Lenglen”. Jucătoarea din Târgoviște are cotă 3.15
la victorie cu Na Li la casa de pariuri PublicBet. Altfel, Sori a
postat pe pagina sa de facebook că în cazul unui eșec ar putea
merge în această seară la Londra, la finala Ligii Campionilor.

Publicat: 28 05. 2011, 08:27
Actualizat: 28 05. 2011, 08:28