Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au fost eliminați în semifinalele turneului de la Rotterdam

Dublul format din olandezul Jean-Julien Rojer și Horia Tecău a pierdut, sâmbătă, meciul cu perechea olandeză Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop, scor 4-6, 3-6, în semifinalele turneului ATP 500 de la Rotterdam, Olanda, disputat pe suprafață rapidă în sală.

Partida a durat o oră. Rojer și Tecău au reușit doi ași și au comis trei duble greșeli. Olandezul și românul au câștigat 75% dintre punctele jucate cu prima minge și 50% cu mingea a doua, cedând serviciul câte o dată în fiecare set. În schimb, Jean-Julien și Horia n-au reușit niciun break.

Wesley Koolhof (27 de ani) și Matwe Middelkoop (33 de ani) au primit o invitație din partea organizatorilor pentru a putea juca pe tabloul principal și vor disputa cea de-a patra finală ATP din carieră. Până acum, cei doi olandezi au câștigat de fiecare dată când au ajuns în ultimul act, la Sofia (2016), Kitzbuhel (2016) și Sydney (2017).

De cealaltă parte, Horia Tecău (32 de ani) și Jean-Julien Rojer (35 de ani) au un început slab de an, cu cinci victorii și cinci înfrângeri. Pentru parcursul de la Rotterdam, românul și olandezul vor primi 180 de puncte în clasamentul ATP și un cec în valoare de 27.480 de euro.

Publicat: 18 02. 2017, 18:33
Actualizat: 18 02. 2017, 18:34