Horror!** Hănescu, eliminat după un meci de 5 seturi

Sportul românesc păstrează și-n 2011 același secret:
incapacitatea protagoniștilor de a-și conserva sau de a-și
valorifica avantajul. A fost cazul naționalei de handbal la CM
(atât cu Croația, cât și cu Danemarca), iar ieri-dimineață a venit
rândul lui Victor Hănescu. „Uriașul” (50 ATP) a fost secerat în
primul tur la Australian Open de americanul Mardy Fish (favorit
16), după ce-și adjudecase primele două seturi, scor 6-2, 6-4, 3-6,
5-7, 3-6.

Aflat la al 27-lea turneu de Grand Slam al carierei, elevul lui
Gabriel Trifu a capotat în cel mai crud mod. A demarat în trombă
(4-0 și 5-1), a trimis servicii teleghidate și a confiscat primele
două acte. Loviturile fine din preajma fileului, ușurința
execuțiilor de pe fundul terenului și CV-ul lui Fish (nu întorsese
niciodată un meci de la 0-2) aprindeau artificiile speranței.
Deșarte însă! Relaxarea prematură sau poate condiția fizică i-au
jucat feste românului, în timp ce Fish și-a regăsit treptat ritmul.
I-a suflat cu lejeritate manșa a treia (6-3), iar coșmarul de la
Wimbledon, cu Mardy în rol de Brands, se întrezărea amenințător
(1-3 în actul al patrulea)! Hăne a întors magnific: 4-3, 5-5, cu
30-0, însă chiar arma sa de bază, serviciul, avea să-l trădeze pe
bucureștean (5-7). Deși avea partidele de cinci seturi la degetul
mic (8 din 12 câștigate în carieră), decisivul i-a surâs
americanului în 52 de minute.

Monica
dă piept cu Pironkova

Pe tabloul feminin, Monica Niculescu (foto) a trecut în runda
inaugurală de elvețianca Timea Bacsinszky, 6-0, 6-3, și va evolua
în manșa secundă contra bulgăroaicei Țvetalana Pironkova (6-4, 3-6,
6-3 cu franțuzoaica Pauline Parmentier). În schimb, Edina Gallovits
a cedat disputa cu Julia Goerges (Ger), scor 3-6, 6-4, 3-6.

203
km/h a înregistrat cel mai puternic serviciu al lui
Victor

10
ași a servit Hănescu în meciul cu Fish

REZULTATE ROMÂNI PRIMUL TUR
M. Fish (SUA/16) – V. Hănescu 2-6, 4-6, 6-3, 7-5, 6-3
M. Niculescu – T. Bacsinski (Elv) 6-0, 6-3
J. Goerges (Ger) – E. Gallovits 6-3, 4-6, 6-3

ASTĂ‚-NOAPTE S-AU JUCAT MECIURILE (primul
tur)

A. Morita (Jap) – A. Dulgheru (Rom/27)
S. Cîrstea – M. Lucic (Cro)
S. Halep – A. Kremer (Lux)

Publicat: 18 01. 2011, 00:31
Actualizat: 18 01. 2011, 00:31