I s-a luat o piatră de pe inimă. Schimbarea de care se bucură Halep: „Acum chiar m-am simțit bine”

Campioana ultimelor două ediții de la Madrid, Simona Halep, s-a impus  după numai 52 de minute în fața Ekaterinei Makarova, scor 6-1, 6-0, respectându-și statutul de favorită principală. La finalul meciului fulger, constănțeanca a oferit primele reacții și s-a bucurat din plin de terenul de la Madrid, spre deosebire de cel de la Stuttgart. 

Aflată într-o dispoziție excelentă la debutul în turneul în care avea să obțină a 13-a victorie la rând, Simona nu a arătat niciun semn de slăbiciune. A jucat impecabil contra Makarovei, pe care a destabilizat-o plimbând-o dintr-un colț într-altul al terenului: „A fost un meci foarte bun, am jucat bine, am început foarte bine meciul și am continuat la fel. A fost un nivel foarte ridicat și mă bucur că am reușit să fac acest lucru din primul tur, pentru că primul meci din turneu este dificil mereu. Tactica a fost să joc repede și să încerc să nu îi las timp ca să își deschidă ea terenul, pentru că are niște unghiuri extraordinare. Am învățat-o, pentru că am jucat de multe ori contra ei, dar, totodată, este foarte greu să joci contra ei. Are un stil diferit și este și stângace. Nu prea joci de multe ori cu stângace, dar mă bucur că a fost așa de bine.

Îmi place mult suprafața de aici. Bineînțeles că și altitudinea mă avantajează, cred că e un lucru bun. Mă simt bine la acest turneu și sper să continui tot așa. Îmi doresc să fac un rezultat bun și anul acesta”, a declarat Halep pentru DigiSport.

Numărul 1 mondial a făcut o paralelă și între turneul de la Madrid și cel de la Suttgart, acolo unde terenul a incomodat-o vizibil: „La retur sunt destul de puternică, am exersat mult mai mult după Stuttgart, pentru că acolo nu prea am returnat bine. Am și jucat cu Coco, care servește foarte, foarte bine. Pur și simplu, m-am simțit bine, am fost ușoară pe picioare, am simțit mingea, m-am deplasat bine, a fost un meci frumos.

E un teren total diferit, nu alunec atât de mult, la Stuttgart nu puteam să stau pe picioare, nu aveam deloc ritm. Aici am venit de marți, am avut timp să mă antrenez, m-am antrenat de două ori pe zi, am muncit și se vede acum că am prins ritmul și simt bine mingea. Nu știu cum va fi în următorul tur, dar o să mă bucur de această zi, pentru că am jucat un meci foarte bun”, a adăugat numărul unu mondial pentru sursa citată.

 

Publicat: 06 05. 2018, 18:34
Actualizat: 06 05. 2018, 18:35