Jucătorul de tenis Nick Kyrgios (24 de ani) și-a ieșit din fire, joi, în timpul partidei, din turul doi al turneului de la Cincinnati, disputată împotriva lui Karen Khachanov și încheiată cu scorul de 7-6 (3), 6 (4)-7, 2-6, în favoarea jucătorului rus.
După ce arbitrul irlandez, Fergus Murphy, i-a atras atenția că nu servește suficient de repede, Kyrgios a răbufnit, jignindu-l. Acesta l-a numit pe arbitru „cartof”. De asemenea i-a spus că este „cel mai prost arbitru din tenis”.
„Cel mai prost, clar. De fiecare dată când joc, el face lucruri stupide”, a strigat Kyrgios.
La un moment dat, în al treilea set, Kyrgios a cerut pauză pentru toaletă. Deși Murphy nu i-a permis acest lucru, Nick Kyrgios nu a ținut cont de arbitru. Camerele l-au surprins ieșind de pe teren, distrugând două rachete și întorcându-se.
După victoria lui Khachanov, Kyrgios a scuipat spre arbitru și a strigat: „Ești un maimuțoi, frate”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER