Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) este campioană la Roland Garros pentru a doua oară în carieră, după o finală fără istoric: 6-1, 6-3 cu Coco Gauff (SUA, 23 WTA), Live Video Online pe www.prosport.ro.
Iga Swiatek e din nou campioană la Roland Garros, după 6-1, 6-3 cu Coco Gauff, debutantă într-o finală de Grand Slam! Liderul mondial nu i-a lăsat nicio șansă americancei, adjudecându-și victoria după o oră și 10 minute de joc. Iga va fi recompensată cu un cec în valoare de 2,2 milioane de euro.
Swiatek, care s-a mai impus la Roland Garros 2020, reușește o performanță extraordinară, câștigând al șaselea titlu consecutiv în circuitul profesionist! De asemenea, Iga a ajuns la 35 de meciuri fără înfrângere, depășind-o pe Serena Williams, care a înregistrat 34 de victorii consecutive în anul 2013. Sursa video: Eurosport.
UPDATE 17:12 Iga Swiatek – Coco Gauff 6-1, 5-2! Poloneza e la un singur game de al doilea titlu al carierei la Roland Garros!
UPDATE 17:05 Iga Swiatek preia din nou inițiativa și defilează în finala cu Coco Gauff: 6-1, 4-2!
UPDATE 16:55 Coco Gauff își ridică nivelul și îi pune probleme serioase Igăi Swiatek în actul secund: 6-1, 1-2 cu break!
Don't count her out 2️⃣-0️⃣ Coco#RolandGarros pic.twitter.com/ZPoEOomJmu — Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2022
Don't count her out
2️⃣-0️⃣ Coco#RolandGarros pic.twitter.com/ZPoEOomJmu
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2022
UPDATE 16:45 Iga Swiatek n-a avut adversară în primul set: 6-1! Liderul WTA joacă excelent și o domină pe tânăra din SUA.
UPDATE 16:35 Iga Swiatek – Coco Gauff 4-1! Americanca prinde curaj și câștigă primul ei game, cu serviciul. Gauff caută soluții pentru a o destabiliza pe Swiatek.
UPDATE 16:25 Iga Swiatek începe furtunos finala de la Roland Garros, având deja 3-0, cu două break-uri avans! Coco Gauff pare copleșită de miza partidei.
Starting off strong 💪#RolandGarros | @iga_swiatek pic.twitter.com/Ul0t6DpZMa — Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2022
Starting off strong 💪#RolandGarros | @iga_swiatek pic.twitter.com/Ul0t6DpZMa
UPDATE 16:10 Salutare! Începe meciul pentru trofeul de la Roland Garros, în proba fetelor! Coco Gauff servește prima în finala cu Iga Swiatek, pe arena Phillipe Chatrier.
Time to crown a champion 👑#RolandGarros pic.twitter.com/g62vIQsfuk — Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2022
Time to crown a champion 👑#RolandGarros pic.twitter.com/g62vIQsfuk
Iga Swiatek (21 de ani), cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, forțează sâmbătă câștigarea celui de-al doilea titlu de Grand Slam al carierei – s-a mai impus tot la Roland Garros, în anul 2020! De asemenea, poloneza poate ajunge la șase trofee consecutive în circuitul WTA, după ce a mai triumfat în acest sezon la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart și Roma.
Coco Gauff (18 ani), debutantă într-o finală de Grand Slam, promite să îi facă viața grea Igăi Swiatek! Este adevărat că Gauff nu a întâlnit nicio jucătoare din Top 10 WTA în drumul către finală, însă americanca se poate lăuda cu faptul că nu a pierdut niciun set până acum la Roland Garros 2020.
Finala dintre Iga Swiatek și Coco Gauff va începe la ora 16:00, putând fi urmărită în direct la Eurosport și în timp real pe www.prosport.ro. Meciul are o miză uriașă, ținând cont că jucătoarea care va ridica trofeul deasupra capului va fi recompensată cu un cec de 2,2 milioane de euro. Învinsa din finală se va consola cu un premiu de 800.000 de euro. Simona Halep va urmări cu mare interes finala de la Roland Garros, iar pentru constănțeancă ar fi mai bine ca Iga Swiatek să piardă în fața lui Coco Gauff!
În caz contrar, poloneza o va întrece pe românca la un capitol important. Dacă Swiatek va câștiga turneul de la Roland Garros, va acumula mai multe puncte în acest sezon decât a strâns Halep în anul 2018, pe care l-a terminat în fotoliul de lider mondial. Simona se poate lăuda cu 6.921 de puncte câștigate în anul ei de grație, în timp ce Iga va ajunge la 7.290 de puncte dacă triumfă în cadrul Grand Slam-ului parizian!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER