Îi avem pe Djokovic și Șarapova!** Bogdan Borza și Jaqueline Cristian, viitoare staruri ale tenisului mondial

Îi avem pe Djokovic și Șarapova!** Bogdan Borza și Jaqueline Cristian, viitoare staruri ale tenisului mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

De la Ilie Năstase încoace, se poate spune că tenisul românesc a cam suferit la capitolul lideri pe plan internațional. Însă, un puști din Cugir ce a început tenisul la 7 ani, Alexandru Bogdan Borza, nu a fost de acord cu acest lucru și a reușit la categoria sa de vârstă, 14 ani, să se instaleze pe prima poziție a clasamentului european. Bogdan, care a „furat” meseria doar urmărindu‑l la televizor pe Novak Djokovic, a reușit să cucerească până acum nouă titluri de campion național la simplu și dublu, iar la nivel internațional a câștigat patru turnee numai în acest an. Niciunul dintre aceste rezultate nu se compară cu locul 2 obținut la cel mai important turneu de juniori pentru categoria lui de vârstă, „Les Petits As”, și medalia de aur de la Cupa Europeană de Vară. În finala competiției, echipa României a reușit să se impună împotriva urmașilor lui Nadal și Ferrer din echipa Spaniei.
După aceste succese, Bogdan a fost cooptat în echipa producătorului de echipament sportiv Wilson, fiind prezentat ca un vârf al generației sale pe blogul de tenis al producătorului american. De asemenea, rezultatele excelente l-au propulsat pe Borza spre celebra academie de tenis a lui Nick Bollettieri.

Avem o româncă în Top 10 al celor mai frumoase jucătoare de tenis din lume, pe Raluca Olaru. Comparată de jurnaliștii străini cu actrița Jessica Alba, pe linie sportivă, Raluca se situează acum doar pe locul 228 WTA. Dacă s-ar alcătui un clasament al celor mai frumoase jucătoare din lume și la junioare, sigur românca Jacqueline Adina Cristian s-ar clasa în Top 10. Iar tânăra jucătoare stă excepțional și la capitolul rezultate sportive, fiind numărul 1 în România la categoria sa de vârstă, U14.

Jaqueline este mezina echipei naționale a României U14, cu care a jucat deja un turneu final european și a disputat în luna iulie finala de dublu a Campionatelor Europene. Își dorește să urce în clasamentul european și să ajungă între cele mai bune 20 de jucătoare.

Locuiește cu un turc și învață în București

Anul acesta, Bogdan s-a transferat cu școala în București, la Colegiul Național „Emil Racoviță”, unde e în clasa a VIII-a. „Colegii m-au primit excelent, iar profesorii sunt extrem de buni”, spune Bogdan. Antrenamentele le face cu Daniel Dobre, la baza sportivă Pescariu, unde locuiește într-un apartament cu un tenismen junior turc. „Bogdan este foarte sociabil, s-a acomodat imediat în București. La baza noastră avem condiții excepționale de cazare și masă. Ca dovadă, au început să vină la noi și copii din alte țări, avem deja sportivi din Egipt, Germania, China sau Austria”, afirmă Dobre. „La baza sportivă a fostului mare jucător Dinu Pescariu avem o fundație care susține copiii. Avem cooperare cu ANST și mai avem un proiect cu Școala Americană. În condițiile în care mai lucrăm cu Ungur, Cadanțu, Crivoi, putem spune că ne apropiem de cel mai înalt nivel din România”, adaugă Dobre.

Rapidist pursânge

Deși Bogdan este topit după fotbal, tatăl lui parcă înnebunește când aude de sportul-rege. „Nici nu vreau să aud de fotbal, nu vreau să se accidenteze, el joacă tenis, atât”, spune sec Ioan Borza. Însă, Bogdan mai joacă fotbal vinerea, la antrenamente, și îi place să evolueze pe postul de atacant. Este rapidist pursânge, atât bunicul, cât și tatăl fiind fanatici după echipa giuleșteană. L-a plăcut mult pe Spadacio și a fost în tribune la Arena Națională, la SteauaRapid. A jucat în copilărie la Cugir, în echipa orașului, alături de un bun prieten, Cristian Kiliman. De la națională îi place de Mutu, mai ține cu Real Madrid, de unde îl simpatizează pe Ronaldo.

Citește înainte să se culce

Deși are un program aglomerat, Bogdan mai apucă să citească o jumătate de oră înainte să se culce și acum lecturează „Open”, cartea autobiografică a lui Andre Agassi. Se motivează înainte de antrenamente și meciuri cu muzica lui Mickael Jackson și spune că ultimul film vizionat a fost „In Time” cu Amanda Seyfried si Justin Timberlake. Atât de mult îi place de Novak Djokovic încât a învățat unele procedee de la acesta numai urmărindu-l la TV, bineînțeles „furându-i” și mișcările de dans.

A crescut 15 cm în 2011!

Pubertatea pentru voinicul din Cugir a însemnat creșterea în înălțime cu 15 cm în anul 2011. „S-a creat un mic deficit fizic prin această creștere, de altfel firească la vârsta lui. S-a pierdut puțin la capitolul coordonare, însă vom lucra să-i întărim organismul în următorii doi ani, că talent fără fizic nu înseamnă nimic. Însă, Bogdan, care este extrem de talentat, a reușit să compenseze repede acest mic deficit prin instinct, prin faptul că simte tactic adversarul”, spune antrenorul Daniel Dobre, cel prin mâna căruia au mai trecut Dinu Pescariu, Alexandru Moldovan sau Alexandra Dulgheru. „Este foarte motivat și ambițios, uneori mai uită că tenisul e doar un joc, însă aceste lucruri încercăm să le gestionăm pozitiv, ca la 18 ani să atingă forma maximă”, adaugă Dobre.

Maratonistă prin București

„Șarapova” de România străbate zilnic aproape distanța unui maraton, pe ruta Drumul Taberei (casă) – „Liceul Mircea Eliade” – baza sportivă „Enache” din Herăstrău, dus-întors, asta numai și numai pentru a împăca atât tenisul, cât și școala. Acum e în clasa a VIII-a la Liceul „Mircea Eliade”, transferându-se de la Liceul teoretic „Eugen Lovinescu”.

Performanța nu e susținută de autorități

„În fiecare zi, la ora 6:30, Jaqueline este în Herăstrău, unde aleargă o jumătate de oră prin parc. Apoi, la 7:00, are antrenament la baza «Enache» și după-amiaza urmează un al doilea antrenament. Iar lunea, miercurea, vinerea și sâmbăta face pregătire fizică în Tineretului sau pe fostul «23 August»”, ne destăinuie Luminița, mama lui Jaqueline. Antrenorul junioarei, Corneliu Mario Enache, spune că, în Occident, copiii sportivi de performanță sunt sprijiniți puternic de către autorități: „În Occident sau în State, copiii sportivi de performanță își pot alege câteva materii. Ei efectuează antrenamentul, servesc masa și sunt cazați în același campus, tocmai pentru a evita epuizarea produsă de drumuri inutile. Tot încercăm să transformăm Complexul din Herăstrău în ceva similar modelelor din Occident, dar ne mai trebuie acceptul să se poată preda și e nevoie și de sprijinul autorităților”.

Hobby, lectură și muzică pop

Jaqueline este pasionată de lectură, spunând că e la al patrulea volum al cărții „Amurg” de Stephanie Meyer. Însă, devoreză și multă literatură de specialitate, evident de tenis. Îi place muzica pop și spune că de multe ori nu mai are timp să urmărească un film sau să se uite la alte sporturi. La întrebarea ce jucători români preferați are, Jaqueline enumeră cu diplomație o întreagă listă, pe Sorana Cîrstea, Simona Halep, Horia Tecău, Victor Hănescu, Marius Copil și Victor Crivoi. Dintre străini spune că îi place de Maria Șarapova, Novak Djokovic, Roger Federer și Serena Williams. „Ca stil de joc îmi place să cred că semăn cu Șarapova, sunt o jucătoare de atac, lovesc în fiecare minge”, spune Jaqueline.

Dușmani al „baloniștilor”

„De mică, Jaqueline a lucrat un joc ofensiv, nu m-a interesat rezultatul pe termen scurt, nici să obțină titluri la 10 ani. Am vrut să o dezvolt ca sportivă, ca să îi clădesc jocul pentru obținerea rezultatelor la 17-18 ani”, spune Cornel Enache, care lucrează cu Jacqueline de la vârsta de 3 ani și jumătate. „Nu sunt puțini antrenorii români care imprimă un stil greșit cu aceste «baloane», obținând rezultate pe termen scurt, doar ca să se justifice în fața părinților. Enache, care a activat mulți ani în Germania, spune că în străinătate se joacă altfel, că acolo îi învață să joace tactic și că nu sunt interesați de rezultate până la 14 ani. „Am putea avea o masă mai bună de jucători dacă s-ar renunța la «baloane». Asta au apreciat și americanii la Jacqueline, că nu joacă neortodox și că are un stil agresiv, un joc al viitorului”.

Merg la „Eddie Herr” și Orange Bowl Datorită rezultatelor excepționale, cei doi reprezentanți ai României, Bogdan Borza (stânga) și Jaqueline Cristian (dreapta), sunt invitați să participe, între 27 noiembrie și 5 decembrie, la turneul „Eddie Herr”, organizat la Academia de tenis Nick Bollettieri. Apoi, cei doi campioni vor fi prezenți, între 17 și 23 decembrie, la Orange Bowl, un adevărat Campionat Mondial pentru copii și juniori la tenis.

9 sutimi i-au mai lipsit lui Jaqueline pentru a termina cu media zece și la școală în ultimul an. Deși are un program infernal, Jaqueline nu a neglijat școala, media acesteia în ultimul an la liceul teoretic „Eugen Lovinescu” fiind 9,91

8 ani. La acaestă vârstă, Jaqueline a făcut câteva luni cursuri de pian, dar, deși îi plăcea, nu a putut continua din cauza programului infernal școală-antrenamente

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×