Fostul număr unu mondial al circuitului masculin, Ilie Năstase, a stat de vorbă cu Simona Halep, actualul lider din circuitul feminin, înainte de finala de la Roland Garros, care va avea loc sâmbătă, de la 16:00. „Nasty” a vorbit despre modul în care Simona ar trebui să abordeze ultimul act al turneului de Grand Slam și a comentat declarația oferită de sportiva din SUA, Sloane Stephens.
„Niciun avantaj pentru Halep pentru că eu am un titlu, iar ea nu are nicunul”, a spus Sloane, referindu-se la cele trei finale majore pierdute de Halep, două la Roland Garros (în 2014, cu Șarapova, și în 2017, cu Ostapenko) și una la Austalian Open (contra lui Wozniacki, în acest an).
Totuși, „Nasty” a adus-o cu picioarele pe pământ: „Faptul că Sloane Stephens are un titlu nu contează. Ă‚la este acolo și trebuie să uiți de el când joci. Este o declarație pripită din partea ei, lăudându-se cu așa ceva. Poate că a spus-o de frică. Eu am vorbit cu Simona și i-am spus că mă enervam când pierdeam. Ea se enervează când câștigă. I-am transmis că cel mai bine este să-și lase adversara să se enerveze”, declarat Ilie Năstase, pentru ProX.
Halep i-a inspirat încredere lui Ilie Năstase, care a recunoscut că are emoții privind la finalele jucate de Simona în trecut: „Dacă va juca așa cum a făcut-o cu Muguruza, în semifinale, nu văd cine o poate bate! Stă bine în teren, lovește bine și puternic, a avut și serviciul bun. Când ai un adversar care-ți returnează așa bine, nu-ți mai intră serviciul cum vrei tu. Deci, asta a fost problema. Nu că a fost Muguruza slabă, ci că a fost Simona foarte bună! Simona nu mai așteaptă greșeala adversarului, ci are ea inițiativa, lovește puternic, vine la fileu. După meciurile cu Kerber și cu Muguruza, cred că Simona are cele mai mari șanse. Dar meciul se joacă pe teren, așa că trebuie să fim atenți. Am mai avut situația asta cu Ostapenko.
Însă, dincolo de toate aceste lucruri, la cum joacă acum și la cum lovește mingea, nu cred că i se mai poate întâmpla la fel ca în finala din 2017. Plus că fata asta, pe care o va întâlni în finală (n.r. – Sloane Stephens), nu joacă extraordinar pe zgură, e mai bună pe hard. Nu are aceeași experiență, precum Simona, pe zgură”, a mai spus fostul tenismen pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER